Noi vrem miniștri!

1114
Alegerile s-au încheiat, voturile s-au numărat și a venit vremea deconturilor. Câștigătorii își cer dreptul la o bucată cât mai mare din viitorul ciolan. Sau din viitoarea guvernare. În termeni politici, cele două cuvinte par sinonime.
Mazăre și Constantinescu bat de zor drumul spre sediului din Kiseleff al partidului. Au la mapă procentele de la parlamentare din județul Constanța, în timp ce acasă îi așteaptă cei cinci deputați și doi senatori câștigați. Au scos peste scorul partidului, iar acum partidul trebuie să le dea răsplata. "Noi vrem miniștri!", murmură cei doi prin spatele lui Geoană, amintindu-i că el le-a promis oameni în executiv dacă repetă rezultatul de la locale.
Nu s-a ajuns încă la nicio înțelegere, nu se știe cine cu cine va face Guvernul, nu se cunoaște numele viitorului premier sau partidul din care acesta va răsări. Toate astea sunt încă departe. Însă, pesediștii constănțeni trebuie să stea pe baricade. Să îi sufle tot timpul în ceafă lui Geoană, să îi tragă de mânecă pe Hrebenciuc și Mitrea, ca nu cumva, în vâltoarea negocierilor și a împărțirii ministerelor, să îi sară de la împărțeală. Cam două fotolii în viitorul Guvern li s-ar cuveni, dacă și-au păstrat pretențiile din vară. Unul într-un minister creat special pentru ei, cel al Turismului, iar altul la Interne sau la Dezvoltare și lucrări publice.
Ce vis ar fi pentru gașca de la Constanța să-și ducă planurile la bun sfârșit. Ce șosea de coastă ar trece pe lângă și pe terenurile lor și ale prietenilor, ce plaje ar împărți ei către grupurile de interese, ce lucrări și afaceri s-ar mai face în Portul Constanța. Și, peste toate astea, s-ar simți din nou ușurați, liberi, liniștiți că justiția nu i-ar mai "hărțui".
Însă, așa cum socoteala de la partid nu se potrivește cu cea de la BEC, PSD a pierdut, oficial, poziția de primă vioară în viitorul Parlament, alegerile fiind câștigate de PD-L, care a luat cu trei mandate în plus. În condițiile astea, e puțin probabil ca social-democrații să se mai regăsească în viitoarea formulă de guvernare, urmând să facă încă patru ani de opoziție.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.2993 secunde