O mie de case fără speranțe

1284
Scriam în urmă cu vreo trei luni despre programul de locuințe ieftine pentru tinerii fără prea mari posibilități financiare ai Constanței. Îmi exprimam îndoiala în acel text că miile de apartamente și garsoniere promise de Mazăre în campania electorală vor ajunge la constănțenii de rând, invocând mai multe motive, printre care prețul de aproape 50.000 de euro pentru o locuință cu două camere, coroborat cu criza financiară și blocajul de pe piața creditelor. Atrăgeam atenția că cei mai mulți dintre tineri nu au acești bani cash, iar băncile nu mai oferă credite ipotecare decât în condiții foarte severe, ceea ce va duce la un eșec al programului, cel puțin în prima lui fază.
Îmi amintesc că acel editorial a atras aproape 20 de comentarii pe forumul ziarului, fiind făcut în fel și chip de cititorii furioși că sunt eu Gică contra. Mi se spunea că nu fac altceva decât să "latru", că nu sunt informat, că ceea ce am scris eu este fals și că miile de constănțeni vor da năvală, pur și simplu, în birourile primăriei pentru a primi cheile de la case. Iată că a trecut anul, euro a sărit de 4,3 lei, iar lucrările pentru ridicarea spațiilor locative sunt în toi. Numai că cererea de locuințe s-a diminuat brusc. Din cei 1050 de tineri și cazuri sociale înscrise în prima fază a proiectului, numai 20 s-au prezentat, până ieri, pentru a semna antecontracte, în condițiile în care termenul limită expiră la finalul lunii. Deci, ce s-a întâmplat oare? Nu mai are lumea nevoie de case și a abandonat programul lui Mazăre? Nici gând. Ci pur și simplu aceste apartamente și garsoniere nu au fost decât o perdea de fum, care a învăluit electoratul spre urnele de votare. Nu o dată, ci de două ori. O dată la locale, a doua oară la generale, când s-a folosit aceeași melodie, doar refrenul fiind puțin diferit.
Pentru mine, era clar, încă din toamnă, când s-a aflat că edilul a omis să precizeze că prețurile inițiale nu conțineau TVA, că locuințele construite de primărie nu vor fi accesibile tinerilor de rând, ci doar pentru cei cu stare. Degeaba s-au înscris 16.000 de constănțeni momiți cu sintagme de genul "locuințe ieftine pentru tineri" sau "tinerii vor avea case de la Mazăre". Sunt curios să văd, la finele acestor patru ani, câți dintre ei se vor muta în casă nouă.
Pentru că subiectul locuințelor pentru tineri este unul foarte sensibil, pesediștii și-au clădit și în toamnă campania electorală și imaginea de constructori ai patriei tot pe această temă. Vă mai amintiți sloganul: "Tu pui votul, noi scoatem TVA-ul!"? Îl și văd pe Geoană cum inaugura lucrările la blocuri, promițând, alături de ceilalți candidați îmbrăcați în salopete, că odată ajunși la guvernare vor scoate TVA-ul din prețul locuințelor pentru tineri. Au ajuns în Palatul Victoria, însă din programul de guvernare au eliminat partea cu scoaterea taxei pe valoare adăugată, presați și de deficitul bugetar fără precedent pe care îl are România în acest an.
În concluzie, aștept să văd cum se va finaliza acest proiect și cine va avea posibilități să-și cumpere o locuință "ieftină".

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4776 secunde