O primire de rahat

În urmă cu câteva săptămâni, o navă de pasageri, impresionant de mare și albă, cu turiști nordici, a sosit la Constanța. Am văzut-o cum intra în port încă de sus, din oraș, de pe strada Traian și curiozitatea m-a împins să cobor și să o văd mai de-aproape. Eram împreună cu familia, vremea superbă, așa că o plimbare pe jos prin portul Constanța nu avea să fie decât un frumos moment de relaxare. Sau cel puțin așa mă gândeam eu, fiindcă realitatea a fost cu totul alta.

De la Poarta 2 și până la cocheta gară maritimă din dana de pasagere, peisajul care îi însoțește pe turiști și vizitatori este dezolant. Uiți practic că te afli

într-un port, trăind impresia că ai greșit drumul și ai intrat în vreun cimitir de vechituri. Tot drumul, care nu este deloc scurt, turistul nu vede decât munți de fiare vechi, mizerie și un zid uriaș ce ascunde marea. Ceea ce m-a scârbit și mai mult, și cred că și pe vizitatori la fel, a fost faptul că aleea amenajată pentru pietoni era presărată la tot pasul cu… căcat.

Astfel, în loc de o plimbare plăcută, vizita noastră prin portul Constanța s-a transformat într-un slalom printre rahați, într-un decor ruginit.

Pe drum ne-am întâlnit cu turiști nemți și norvegieni care doreau să ajungă de la vapor în oraș pe jos. Își țineau batiste la gură pentru a nu-și vomita și mațele din cauza mizeriei de pe jos. Pur și simplu mi-a fost rușine față de acei oameni care au călcat poate pentru prima oară în viața lor în orașul meu natal, Constan-ța. Și nu au simțit, din păcate, că pășesc într-o urbe cu o istorie și o viață de mii de ani vechime, ci mai degrabă s-au ferit să nu pășească în rahat.