O Românie de închiriat

Drumuri înecate în noroaie, case șterse de ploaie, cu varul scorojit de pe zidurile din chirpici, garduri știrbe împletite din vreascuri și bălării, care mai devreme sau mai târziu vor sfârși tot pe foc. Oameni triști, schingiuiți de sărăcie și foame, copii desculți în prag de iarnă, cu haine rupte, purtate la a n-șpea generație, care au lăsat școala pentru a da cu sapa pe câmp sau pentru a păzi curcile pe marginea șanțului. Apa nu curge la robinet, ci prin jgheabul de la derea, unde oamenii și animalele beau din același loc.
Sunt zeci de localități constănțene care se identifică până în cel mai mic detaliu cu acest tablou. Este o mică părticică din România, integrată cu laude și comisioane de performanță de mai marii țării noastre în Uniunea Europeană.
Mai sunt și ei, aleșii noștri. Conduc mașini de lux, se îmbracă în costume de firme, poartă la mână ceasuri Rolex de aur de zeci de mii de euro. Dar sunt la fel de triști. Chiriile nu mai sunt ce au fost. Trăiau de pe o zi pe alta, cu milioane de euro în conturi, dar cu chiria primită la zi. Încasau 2500 lei lunar pentru a-și putea plăti micuța și umila garsonieră, rușinoși că trebuie să bage mâna în buzunarele românului de rând pentru a-și asigura un adăpost deasupra capului. Nu conta că au vile, apartamente proprietate personală. Banii de la stat erau bani de la stat. Asta însemna că li se cuvin. Cel puțin așa spunea Mihei, exponentul categoriei de politicieni care fac, pe votul românilor, driblinguri cu legea la picior pentru a scutura bugetul de sute de mii de lei. Și așa au trecut trei ani de mandat, iar în fiecare lună au primit vreo mie de dolari în acest mod.
Însă, nu peste mult timp, îl vom vedea din nou pe domnul Mihei, așa cum l-am văzut și la euro-parlamentare cu taraful după el, cum va pătrunde cu greu pe ulițele scufundate în noroaie pentru a-i convinge pe oameni că el le merită votul. Așa cum a meritat și banii pe chirie.