Omul bun pentru pomul copt

426
Nici oamenii care se află la putere, adică în preajma clanului Mazăre sau chiar incluși în sistem, cu sau fără voia lor, nu mai pot pretinde că la Constanța lucrurile merg bine, spre bine sau măcar merg. Nu mai sunt persoane care să susțină cu înverșunare că mai bine nu se putea, cu excepția lui Mazăre însuși.
Chiar dacă țin cu puterea, oamenii de bun simț recunosc că nu s-a făcut nimic timp de trei ani, iar primarul doar s-a văitat că toată lumea îi este împotrivă și că alții primesc de la guvern bani mai mulți. Ceea ce dovedește că, fără ajutorul și binecuvântarea lui Năstase, care s-au făcut simțite în mandatul trecut, loco avem de-a face cu o impotență cultivată grijuliu, pentru obținerea unei vacanțe perpetue, întrerupte doar de preocuparea electorală ce survine cu un an înainte de alegeri.
Ar fi, deci, un bun moment pentru lansarea cu șanse a unui contracandidat al opoziției. Situația în sondaje la nivel național ne-ar îndreptăți să credem că cea mai mare posibilitate de reușită ar avea-o democrații, remorcați cu succes de președintele Băsescu.
Doar că, asemenea consensului pe problema apatiei manifestate de administrația locală, în Constanța mai avem unanimitate într-o privință: aflați la putere sau în opoziție, înregimentați sau nu politic, oamenii cred că prin partide nu e vreunul mai bun care și-ar putea asuma funcția de primar sau, deocamdată, măcar poziția de contracandidat al lui Mazăre. Iar PD vine în sprijinul acestei convingeri unanime, lălăindu-și manelistic, cu fals entuziasm, imnul despre omul bun și pomul copt, morfolind în discursuri numele președintelui iubit, prin care simt că trăiesc, și amânând până la calendele grecești lansarea unei candidaturi plauzibile.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.3906 secunde