Orașul care nu știe
Spoiala aplicată periodic pe fața orașului Constanța - uneori cu un strat de asfalt, alteori cu niște chioșcuri din lemne, câteodată doar din vorbe - lasă oamenii cu impresia că lucrurile merg spre bine.
Nu se poate să nu vezi sau să nu simți relele orașului, este imposibil să treci cu vederea ruinele din Peninsulă, aspectul jalnic al centrului orașului, politica urbanistică orientată spre profit și interese de afaceri, dispariția spațiilor verzi, poluarea generală și pe cea generată de autobuze și microbuze de călători în special, gunoaiele pestilențiale colectate de-a valma, contrar normelor europene. Imposibil să nu simți mirosul de rahat și de urină pe lângă toate gardurile vii din cele mai populate zone ale orașului. Doar că toată lumea (sau, mă rog, majoritatea care constituie procentele primarului PSD) s-a obișnuit cu răul, ca măgarul cu samarul, și nu poate concepe că există alternativă dincolo de Mazăre.
De la urâta zonă a Gării, prin care se revarsă turiștii în Constanța, până la intrarea în Mamaia, nimic nu se mișcă. Un exemplu: fântâna arteziană care împodobea un parc altminteri sărac și ciuntit de construcția unei biserici a fost lăsată în paragină până când am început noi să scriem despre ea. Atunci, în plin sezon turistic, administrația locală a început niște lucrări care trenează și acum, termenul promis pentru finalizare fiind depășit demult. În schimb, cu o cheltuială minimă din bugetul local, au apărut chioșcuri pentru pensionari.
Aceiași pensionari care sunt fericiți că, din același buget local, primarul le oferă, periodic, de pomană. Gestul lui Mazăre este asemănător cu crucile largi pe care și le efectuează conștiincioși cei cu multe păcate pe suflet atunci când trec pe lângă multele biserici. Sau cu bancnotele de mare valoare pe care le îndeasă unii în mâinile cerșetorilor, fără să vrea să știe cât rău le fac, ci gândind doar că Dumnezeu le va da înzecit. Nu-i interesează realitatea că boschetarul miluit își va lua de băut sau țigănușul căruia i-au dat de pomană va fi buzunărit de un părinte bețiv și trimis din nou pe străzi, să producă mai mult, ci doar profitul pe care îl vor scoate din "afacere".
Afacerea lui Mazăre este primăria, iar pensionarii pe care i-a transformat în cerșetori îi vor asigura nu nemurirea sufletului, ci încă un mandat peste orașul care nu știe că poate să-i fie mai bine și se complace într-o situație umilă.
Spoiala aplicată periodic pe fața orașului Constanța - uneori cu un strat de asfalt, alteori cu niște chioșcuri din lemne, câteodată doar din vorbe - lasă oamenii cu impresia că lucrurile merg spre bine.
Nu se poate să nu vezi sau să nu simți relele orașului, este imposibil să treci cu vederea ruinele din Peninsulă, aspectul jalnic al centrului orașului, politica urbanistică orientată spre profit și interese de afaceri, dispariția spațiilor verzi, poluarea generală și pe cea generată de autobuze și microbuze de călători în special, gunoaiele pestilențiale colectate de-a valma, contrar normelor europene. Imposibil să nu simți mirosul de rahat și de urină pe lângă toate gardurile vii din cele mai populate zone ale orașului. Doar că toată lumea (sau, mă rog, majoritatea care constituie procentele primarului PSD) s-a obișnuit cu răul, ca măgarul cu samarul, și nu poate concepe că există alternativă dincolo de Mazăre.
De la urâta zonă a Gării, prin care se revarsă turiștii în Constanța, până la intrarea în Mamaia, nimic nu se mișcă. Un exemplu: fântâna arteziană care împodobea un parc altminteri sărac și ciuntit de construcția unei biserici a fost lăsată în paragină până când am început noi să scriem despre ea. Atunci, în plin sezon turistic, administrația locală a început niște lucrări care trenează și acum, termenul promis pentru finalizare fiind depășit demult. În schimb, cu o cheltuială minimă din bugetul local, au apărut chioșcuri pentru pensionari.
Aceiași pensionari care sunt fericiți că, din același buget local, primarul le oferă, periodic, de pomană. Gestul lui Mazăre este asemănător cu crucile largi pe care și le efectuează conștiincioși cei cu multe păcate pe suflet atunci când trec pe lângă multele biserici. Sau cu bancnotele de mare valoare pe care le îndeasă unii în mâinile cerșetorilor, fără să vrea să știe cât rău le fac, ci gândind doar că Dumnezeu le va da înzecit. Nu-i interesează realitatea că boschetarul miluit își va lua de băut sau țigănușul căruia i-au dat de pomană va fi buzunărit de un părinte bețiv și trimis din nou pe străzi, să producă mai mult, ci doar profitul pe care îl vor scoate din "afacere".
Afacerea lui Mazăre este primăria, iar pensionarii pe care i-a transformat în cerșetori îi vor asigura nu nemurirea sufletului, ci încă un mandat peste orașul care nu știe că poate să-i fie mai bine și se complace într-o situație umilă.
Nu se poate să nu vezi sau să nu simți relele orașului, este imposibil să treci cu vederea ruinele din Peninsulă, aspectul jalnic al centrului orașului, politica urbanistică orientată spre profit și interese de afaceri, dispariția spațiilor verzi, poluarea generală și pe cea generată de autobuze și microbuze de călători în special, gunoaiele pestilențiale colectate de-a valma, contrar normelor europene. Imposibil să nu simți mirosul de rahat și de urină pe lângă toate gardurile vii din cele mai populate zone ale orașului. Doar că toată lumea (sau, mă rog, majoritatea care constituie procentele primarului PSD) s-a obișnuit cu răul, ca măgarul cu samarul, și nu poate concepe că există alternativă dincolo de Mazăre.
De la urâta zonă a Gării, prin care se revarsă turiștii în Constanța, până la intrarea în Mamaia, nimic nu se mișcă. Un exemplu: fântâna arteziană care împodobea un parc altminteri sărac și ciuntit de construcția unei biserici a fost lăsată în paragină până când am început noi să scriem despre ea. Atunci, în plin sezon turistic, administrația locală a început niște lucrări care trenează și acum, termenul promis pentru finalizare fiind depășit demult. În schimb, cu o cheltuială minimă din bugetul local, au apărut chioșcuri pentru pensionari.
Aceiași pensionari care sunt fericiți că, din același buget local, primarul le oferă, periodic, de pomană. Gestul lui Mazăre este asemănător cu crucile largi pe care și le efectuează conștiincioși cei cu multe păcate pe suflet atunci când trec pe lângă multele biserici. Sau cu bancnotele de mare valoare pe care le îndeasă unii în mâinile cerșetorilor, fără să vrea să știe cât rău le fac, ci gândind doar că Dumnezeu le va da înzecit. Nu-i interesează realitatea că boschetarul miluit își va lua de băut sau țigănușul căruia i-au dat de pomană va fi buzunărit de un părinte bețiv și trimis din nou pe străzi, să producă mai mult, ci doar profitul pe care îl vor scoate din "afacere".
Afacerea lui Mazăre este primăria, iar pensionarii pe care i-a transformat în cerșetori îi vor asigura nu nemurirea sufletului, ci încă un mandat peste orașul care nu știe că poate să-i fie mai bine și se complace într-o situație umilă.
Spoiala aplicată periodic pe fața orașului Constanța - uneori cu un strat de asfalt, alteori cu niște chioșcuri din lemne, câteodată doar din vorbe - lasă oamenii cu impresia că lucrurile merg spre bine.
Nu se poate să nu vezi sau să nu simți relele orașului, este imposibil să treci cu vederea ruinele din Peninsulă, aspectul jalnic al centrului orașului, politica urbanistică orientată spre profit și interese de afaceri, dispariția spațiilor verzi, poluarea generală și pe cea generată de autobuze și microbuze de călători în special, gunoaiele pestilențiale colectate de-a valma, contrar normelor europene. Imposibil să nu simți mirosul de rahat și de urină pe lângă toate gardurile vii din cele mai populate zone ale orașului. Doar că toată lumea (sau, mă rog, majoritatea care constituie procentele primarului PSD) s-a obișnuit cu răul, ca măgarul cu samarul, și nu poate concepe că există alternativă dincolo de Mazăre.
De la urâta zonă a Gării, prin care se revarsă turiștii în Constanța, până la intrarea în Mamaia, nimic nu se mișcă. Un exemplu: fântâna arteziană care împodobea un parc altminteri sărac și ciuntit de construcția unei biserici a fost lăsată în paragină până când am început noi să scriem despre ea. Atunci, în plin sezon turistic, administrația locală a început niște lucrări care trenează și acum, termenul promis pentru finalizare fiind depășit demult. În schimb, cu o cheltuială minimă din bugetul local, au apărut chioșcuri pentru pensionari.
Aceiași pensionari care sunt fericiți că, din același buget local, primarul le oferă, periodic, de pomană. Gestul lui Mazăre este asemănător cu crucile largi pe care și le efectuează conștiincioși cei cu multe păcate pe suflet atunci când trec pe lângă multele biserici. Sau cu bancnotele de mare valoare pe care le îndeasă unii în mâinile cerșetorilor, fără să vrea să știe cât rău le fac, ci gândind doar că Dumnezeu le va da înzecit. Nu-i interesează realitatea că boschetarul miluit își va lua de băut sau țigănușul căruia i-au dat de pomană va fi buzunărit de un părinte bețiv și trimis din nou pe străzi, să producă mai mult, ci doar profitul pe care îl vor scoate din "afacere".
Afacerea lui Mazăre este primăria, iar pensionarii pe care i-a transformat în cerșetori îi vor asigura nu nemurirea sufletului, ci încă un mandat peste orașul care nu știe că poate să-i fie mai bine și se complace într-o situație umilă.
Comentează știrea
Nu există comentarii introduse pentru acest articol!