Politically (in)correct

Între agonie și extaz. Banal, știu, dar asta e starea de permanentă oscilare a electoratului român. Dorindu-și spectacolul unei politici care să țină cont și de lucrurile după care tânjesc ei, românii își aruncă, de prea multe ori și parcă cu prea mare elan, frustrările, așteptările și idealurile într-o mocirlă din care nu au cum să iasă altfel decât mai murdari și mai triști decât au intrat. Mocirla politicii autohtone e asemenea unei școli de întârziați mintal care nu se vor face bine niciodată dar care, ce este cel mai important, și-au instituționalizat cu tupeu și nesimțire propria prostie arogantă.

Paradoxul este însă acela că investim în această sferă o energie pe care ea n-o merită. De acord, depind atâtea de felul în care bufonii jonglează cu scheletul unei democrații și așa destul de fragile, cu speranțele unor alegători dezorientați și scârbiți. Cu toate acestea, "big bradărul" în care se erijează politicienii români nu rămâne decât, așa cum ei au spus-o, pe toate posturile și în toate ziarele, "prostănac", mârlan" și "fătălău". E destul de penibil dacă stăm să ne gândim că nivelul de trai, speranța de viață, sictirul față de doctrine și ideologii și, nu în cele din urmă, chiar educația civică a românilor sunt direct proporționale cu maimuțica asta care se definește drept politică.

Aaa! Și ca să nu uit! Dincolo de baloanele de vis, de fumul ieftin și de scena care stă să cadă, nu sunt decât niște pocnitori cu efect întârziat care își anunță revenirea. Un Năstase reloaded, un Petre Roman, un…, un…, un… Niște figuri, e drept, incomparabile ca personalitate și atitudine, dar la fel de îmbibate de vechea școală de gândire a epocii de aur.

Și cică acum, după 18 ani de eșuată tranziție, ar fi trebuit să ne obișnuim cu dezamăgirile care vin una după alta, cu faptul că, pentru cei de mai sus, "destinul", atâta vreme cât nu este al lor, e un lucru relativ. Bună sau rea, infectă sau de poveste este, se spune, viața "după chipul și asemănarea" noastră, a celor care, pentru că ultima dată nu am mai ieșit la vot, dar am continuat să criticăm clasa de maimuțici, nu am fost politically correct. N-ar trebui să mai construim oameni, figuri, caractere în care se ne punem, chiar și atunci când nu mai recunoaștem asta, speranțele. N-ar trebui nici să-i mai credem, pentru că mitomanii, oricât ar fi ei de "arhangheli" ai noului val al politicii pe care românii o așteapt, de nici ei nu mai știu câți ani, mint chiar și atunci când recunosc că mint.

Bine că sunt sunt ei altfel de cum am fost noi. Bine că au realizat tot ce-au promis și chiar și peste, cu mânecile suflecate până la cot, cu sudoarea unor frunți care nu sunt nici prea bronzate, nici prea roșii, nici prea portocalii. Dacă n-au trudit cât să se epuizeze au acum ce și-au dorit. Ne avem unii pe alții, cei care ne merităm. Unii correct, alții mai puțin, dar mai ales politically.