Prin coș, mai trece doar Moș Crăciun…

Dați-mi voie să vă povestesc un dialog telefonic purtat, vineri, în jur de

ora 11, cu dl. Vasile Pașca, unul dintre cei mai importanți jucători și tehnicieni din istoria baschetului constănțean. Cum, în aceeași zi, publicasem un articol despre baschet, în care prezentam opinia unui alt specialist, antrenorul emerit Mărțișor Hondrilă, eram convins că dl. Pașca va saluta inițiativa și va veni cu ideile sale pentru ca acest sport de mare tradiție la Constanța să renască din propria-i cenușă. Când colo, surpriză…

În loc să propună o soluție pentru reînființarea echipei, să aducă un proiect constructiv, dl. Pașca a preferat să conteste palmaresul de jucător și antrenor al lui Hondrilă, să îmi recomande să citesc pe site-ul Cuget Liber comentariile la articolul cu pricina - până vineri, la ora 12, erau vreo 250 de afișări și șase comentarii, dintre care doar unul contra -, ba chiar să mă ia peste picior: "Văd că ai pus și o întrebare, cine a fost ultimul antrenor al BC Farul? Știi și răspunsul?". Care era legătura între talonul de concurs pentru cititorii ziarului și articolul respectiv, greu de deslușit. În fine, respectându-i vârsta și statutul de fost mare jucător, nu i-am răspuns cu aceeași monedă, deși m-aș fi priceput de minune. La miștocării, cu toții suntem campioni mondiali…

Dl. Pașca a continuat tirada. Că o să vorbească cu Ilie Floroiu (directorul general al CS Farul), cu băieții… Care băieți? Foștii colegi de echipă? Sau foștii săi colaboratori, de la defuncta BC Farul? Ce să vorbească oare? N-a mai vrut să ne spună, a rămas un mister…

Acest așa-zis dialog m-a pus pe gânduri și, în același timp, mi-a arătat una dintre cauzele, deloc de neglijat, pentru care, la Constanța, nu mai există baschet. Dintre foștii jucători, deveniți mai apoi antrenori, nu au lipsit râca, invidia, mâncătoria. Trei racile devastatoare, care înăbușă progresul. Nu sunt avocatul lui Mărțișor Hondrilă. Cu o experiență de patru decenii dedicate sportului, nu mai are nevoie de apărători. Ceea ce trebuie apărat este baschetul.

De trei ani, baschetul e în moarte clinică, iar acțiunile Asociației județene, cea care are obligația de a face primele demersuri de resuscitare, s-au dovedit ineficiente. Chiar și în prag de pensionare, Hondrilă nu a rămas indiferent. A dat semnalul că parteneriatul public-privat poate renaște baschetul și poate reumple Sala Sporturilor. A spus că nu se poate trăi la infinit din amintiri. Dumitru, Martinescu, Pașca, Spânu, Răileanu. Mai apoi Tecău, Băiceanu și mulți alții. Prezentul nu oferă niciun nume. O realitate tristă, pentru că tehnicienii se contestă unul pe altul, preferă să arunce cu noroi decât să se așeze la aceeași masă, să discute, să-și folosească relațiile și să găsească un sponsor pasionat de baschet. Când unul scoate capul și încearcă să urnească lucrurile din loc, ceilalți îl reneagă.

În tot acest timp, mingile de baschet au rămas în vitrinele magazinelor, panourile s-au rupt, iar prin coș, nu mai trece decât Moș Crăciun. Pentru cei cuminți…