Priviți dincolo de costume!

724
3 min citire
Nu mă pot împăca deloc cu ideea că trăiesc într-un oraș nu roșu, cum s-a spus, căci grupul de interese care îl conduce are o cu totul altă culoare, culoarea banilor probabil, un oraș care, prin consecutive alegeri greșite își ratează orice șansă de a ieși, cât de cât, la lumină…
O colegă îmi spunea deunăzi cât iubește ea Constanța și mi-am adus aminte - în ultima vreme, sub presiunea imaginilor dezolante și mirosurilor pestilențiale, am cam uitat - că și eu o iubesc și nu mă imaginez trăind altundeva. De aici și frustrarea în fața atâtor aspecte neplăcute care mă împiedică să mă bucur de orașul meu.
Îmi dau seama că încă patru ani dorințele constănțenilor pentru orașul lor nu vor conta absolut deloc în fața intereselor de grup și intereselor electorale care fac din pomenile lunare, bilunare sau săptămânale pentru pensionari o prioritate stringentă.
Pe lângă ieșirile cu presă ale primarului printre bătrâni, pe lângă paradele în echipament de război pe fundal sonor de înjurături la adresa lui Băsescu și a procurorilor, de acum vom avea parte, regulat, de ieșiri cu lopata și casca de protecție, pentru a asocia imaginea primarului și a candidaților PSD cu lucrările la blocurile pentru tineri. Da, acele blocuri în care apartamentele nu mai par așa de ieftine și de accesibile ca la început, dar nici măcar nu mai contează. Câtă vreme lumea îl vede pe Mazăre cu lopata în mână, nici dezamăgirile beneficiarilor direcți nu vor mai putea schimba percepția generală.
Campania măzăristă, acum extinsă pentru alegerile parlamentare, este bazată pe crearea de stereotipuri, pe inocularea, prin repetiție, a unor idei de neclintit în mințile oamenilor. Suntem spectatorii, dar și marionetele unor show-uri perfect montate. Tehnicile de manipulare își arată aici, la Constanța, eficiența maximă. Trăim într-un oraș împuțit, aglomerat, poluat, cu un centru îmbătrânit și deloc atrăgător, dar cu un primar reales de două ori… pentru ce dacă nu pentru imaginea falsă pe care a creat-o în conștiința electoratului?
Dacă s-ar putea detașa câteva momente de convingerile pe care campania concertată a măzăriștilor le-a înfipt în minți, orice constănțean ar putea constata, obiectiv, profunda contradicție dintre ceea ce este și ceea ce pretinde a fi Mazăre.
Se pretinde social democrat și este, evident, un capitalist orientat spre profitul maxim, al său și al grupului pe care îl conduce… Se pretinde interesat de bunăstarea Constanței, dar acționează pentru bunăstarea stațiunii Mamaia… Spune că îl interesează să dea locuințe tinerilor fără posibilități, dar ANL-urile au fost populate de pile și relații… Spune că apără interesele constănțenilor, dar nu a ținut nicio audiență pentru a afla ce-și doresc ei. Spune că lucrează pentru constănțeni, dar toată vara nu dă pe la primărie, iar cea mai mare parte a timpului și-o petrece peste hotare.
Exemplele ar putea continua; de fapt, fiecare enunț al său este contrazis de realitate, dar realitatea nu are atât de multe canale de comunicare. Dacă toți constănțenii ar putea vedea realitatea, le-ar deveni clar că orașul și județul nostru nu au culoarea roșie, ci culoarea banilor.
La o analiză simplă, obiectivă, și candidaților PSD de Constanța la parlamentare li se scurge vopseaua roșie de pe figuri și putem vedea ce-i sub căștile și salopetele muncitorești. Nu suntem la teatru, nu suntem prizonierii convențiilor, nu trebuie să pretindem că ne păcălesc niște costumații. Priviți, vă rog, mai atent!

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.0285 secunde