Proaste exemple

Discursuri… un cuvânt care vibrează omofon cu vreo două vorbe urâte ce mi-au venit în minte, ca reacție, atunci când am auzit câteva cuvântări ținute la deschiderea anului universitar.

Aceleași lălăieli festiviste care ne-au intrat în sânge, n-o să ne vindece de asta nici mama democrației, întrerupte oportun de vorbe adevărate ale președintelui - acuzații fruste, un pic îmbrăcate de sărbătoare, foarte bine le-a spus că iau și dau șpagă cu toții! Indiferent cine zice și cât este de în măsură s-o facă, este bine să auzim cât mai des că ce se întâmplă nu este acceptabil, nu este normal, altfel ne obișnuim cu situația și ne intră în conștiință, perpetuându-se.

Nici pe vremea mea nu era toată lumea ușă de biserică, am auzit de vreo doi profesori care primeau ca-douri, dar erau excepții și se vorbea despre o sticlă de "ceva", un carton de țigări sau un pachet de cafea. Excepțiile s-au generalizat între timp, iar facultatea - că e de stat sau particulară - se face pe bani bine numărați și repartizați ca la mercurial - peste 200 de euro, chiar 400 (scump, doamnă!) la materii importante pentru specializarea respectivă, matematicile, câte 100, iar colocviile, chiar și câte 50 de euro. Lucrarea de licență se ia de pe Internet sau se cumpără de la profesorul "coordonator", apoi se mai dă o șpagă la comisie. Astfel încât, după câțiva ani în care prezența nu este obligatorie, căci și absențele au prețul lor, respectivul "student" își culege delicat diploma de la secretariatul universității și fuge în târg să spună că e licențiat.

Acestor studenți, deja "preparați" în ideea că totul li se cuvine, că nu există lege pentru șmecheri și bogați, că regulile sunt pentru proști și tocilari sau pentru aceia care încă au impresia că școala te face om, ce s-a găsit să le zică prea iubitul nostru primar! Că trebuie să aibă curaj în viață, să ia decizii care să spargă tiparele și să lupte împotriva sistemului, așa cum a făcut el cu telegondola și cum o să facă și cu orășelul lacustru. Mărețe realizări, ce-i drept! Nu să învețe, să-și facă studiile cu seriozitate, să înțeleagă că vor fi ceea ce vor ști, că n-o să mai meargă multă vreme doar cu tupeu și cu bani.

Și a fost ovaționat, ca un model de succes ce este. A vorbit pe ini-ma lor! Are bani, are funcție, are casă, are mașini, are femei, face ce vrea, fără să-i pese de convenții, fără să dea doi bani pe lege, visul oricărui pierdevară aflat în primăvara vieții.

În loc să-l aclame, ca descreierații, ar putea să se uite în jur și să vadă ce a făcut din România lipsa de ordine, de legi pe care să le respecte toată lumea, permanenta forțare și ajustare a tuturor regulilor pentru a se potrivi inițiativelor potentaților, oricât de tâmpite și oricât de oneroase.

Mă întreb dacă îndemnul de a lupta contra sistemului se adresează și fraierilor care cotizează, pe orice motiv și cu tot felul de taxe fanteziste, la bugetul local sau doar șmecherilor din jurul Primăriei. Dar degeaba mă întreb, știm cu toții răspunsul…

Discursuri… un cuvânt care vibrează omofon cu vreo două vorbe urâte ce mi-au venit în minte, ca reacție, atunci când am auzit câteva cuvântări ținute la deschiderea anului universitar.

Aceleași lălăieli festiviste care ne-au intrat în sânge, n-o să ne vindece de asta nici mama democrației, întrerupte oportun de vorbe adevărate ale președintelui - acuzații fruste, un pic îmbrăcate de sărbătoare, foarte bine le-a spus că iau și dau șpagă cu toții! Indiferent cine zice și cât este de în măsură s-o facă, este bine să auzim cât mai des că ce se întâmplă nu este acceptabil, nu este normal, altfel ne obișnuim cu situația și ne intră în conștiință, perpetuându-se.

Nici pe vremea mea nu era toată lumea ușă de biserică, am auzit de vreo doi profesori care primeau ca-douri, dar erau excepții și se vorbea despre o sticlă de "ceva", un carton de țigări sau un pachet de cafea. Excepțiile s-au generalizat între timp, iar facultatea - că e de stat sau particulară - se face pe bani bine numărați și repartizați ca la mercurial - peste 200 de euro, chiar 400 (scump, doamnă!) la materii importante pentru specializarea respectivă, matematicile, câte 100, iar colocviile, chiar și câte 50 de euro. Lucrarea de licență se ia de pe Internet sau se cumpără de la profesorul "coordonator", apoi se mai dă o șpagă la comisie. Astfel încât, după câțiva ani în care prezența nu este obligatorie, căci și absențele au prețul lor, respectivul "student" își culege delicat diploma de la secretariatul universității și fuge în târg să spună că e licențiat.

Acestor studenți, deja "preparați" în ideea că totul li se cuvine, că nu există lege pentru șmecheri și bogați, că regulile sunt pentru proști și tocilari sau pentru aceia care încă au impresia că școala te face om, ce s-a găsit să le zică prea iubitul nostru primar! Că trebuie să aibă curaj în viață, să ia decizii care să spargă tiparele și să lupte împotriva sistemului, așa cum a făcut el cu telegondola și cum o să facă și cu orășelul lacustru. Mărețe realizări, ce-i drept! Nu să învețe, să-și facă studiile cu seriozitate, să înțeleagă că vor fi ceea ce vor ști, că n-o să mai meargă multă vreme doar cu tupeu și cu bani.

Și a fost ovaționat, ca un model de succes ce este. A vorbit pe ini-ma lor! Are bani, are funcție, are casă, are mașini, are femei, face ce vrea, fără să-i pese de convenții, fără să dea doi bani pe lege, visul oricărui pierdevară aflat în primăvara vieții.

În loc să-l aclame, ca descreierații, ar putea să se uite în jur și să vadă ce a făcut din România lipsa de ordine, de legi pe care să le respecte toată lumea, permanenta forțare și ajustare a tuturor regulilor pentru a se potrivi inițiativelor potentaților, oricât de tâmpite și oricât de oneroase.

Mă întreb dacă îndemnul de a lupta contra sistemului se adresează și fraierilor care cotizează, pe orice motiv și cu tot felul de taxe fanteziste, la bugetul local sau doar șmecherilor din jurul Primăriei. Dar degeaba mă întreb, știm cu toții răspunsul…