Mai e puțin și se face anul de când Mazăre a preluat al treilea mandat de primar. Nici nu mai are rost să evaluăm dacă e bine sau rău, dacă noi, constănțenii, am pierdut sau am (re)câștigat ceva în acest răstimp, în formula care ne guvernează de aproape zece ani.
Tot un an se face, însă, și de când "vajnicii" contracandidați ai lui Mazăre s-au dat la fund. De tot!!! Partidele sunt acum pre(a)ocupate să își împartă ciolanul în teritoriu, unde se duce un război pe viață și pe moarte, iar foștii candidați la Primăria Constanța își fac loc care pe unde la câte un post călduț, musai de director.
Pe scurt, imediat ce s-au încheiat alegerile, foștii candidați și-au lins rănile și au uitat de noi cu desăvârșire. În decurs de aproape un an nu am simțit nici un interes din partea partidelor de a se menține, în limitele fair-play-ului, bineînțeles, în competiție cu actualul primar.
PD-L, alături de PSD acum, face calcule pe hârtie, liberalii trag pe unde pot să rămână în funcții chiar punând la bătaie carnetul de partid (vezi cazul Liviu Mocanu), iar formațiunile politice mici, care făceau și ele valuri în campania pentru locale, s-au lipit care de cine a putut, astfel încât să supraviețuiască și în următorii ani de domnie pesedistă.
Cine a mai auzit de Victor Manea, în afară de luările de cuvânt foarte timide din consiliul local?!
Ce mai face Dorel Onaca, știe el oare care sunt ultimele hotărâri aprobate de consiliul local?
Marius Pricopie și al lui UPSC promiteau spații verzi constănțenilor și organizau proteste împotriva celor care construiau pe spațiile verzi. Acum, că tot e primăvară, cu ce se mai ocupă?
În ceea ce îl privește pe independentul care s-a avântat în campania electorală sărind la gâtul lui Mazăre, și mă refer aici la Romulus Mincă, el s-a întors precum fiul rătăcitor în PD-L și râvnește acum să-i ia locul, culmea ironiei, unei colege de partid, la șefia unei instituții.
Penegistul Cătălin Dancu nu știu dacă a mai trecut prin Constanța de la alegeri, dar, la drept vorbind, acum putem să-l identificăm pe la TV, în postura de avocat al lui Becali și să aruncăm printre dinți "uite-l pe ăla care a candidat la noi"…
Au mai fost și alții (până la 12), dar nesemnificativi, și în campanie, și după. E trist, dar adevărat. Pentru toți lupta pentru Constanța se duce doar 30 de zile, o dată la patru ani… În rest, fiecare își vede de-ale lui, se face frate cu dracul și trece puntea, iar la alegeri ne ceartă tot pe noi, alegătorii, că nu ieșim la vot. Păi, pentru cine?! Chiar nu vă spune nimic faptul că sunt din ce în ce mai mulți constănțeni care nu mai știu ce înseamnă să pună ștampila pe un buletin de vot?!