Să dezbrăcăm femeile

Ziua de duminică nu va reprezenta ceva deosebit. În afară, poate, de data la care au loc alegerile pentru Parlamentul European și referendumul pentru introducerea votului uninominal. Sau nici măcar atât. Sunt puțini aceia care știu că mâine este Ziua Internațională pentru eliminarea violenței împotriva femeilor. Nici eu nu mi-aș fi amintit dacă atenția nu mi-ar fi fost atrasă de o poză postată cu ceva vreme în urmă pe blogul lui Ioan T. Morar.

O femeie stă îmbrăcată în piscină alături de soțul ei. Poate părea ceva normal, cu nimic ieșit din comun: un cuplu musulman îmbrățisat, în apă. Este, cred, una dintre cele mai triste imagini pe care mi-a fost dat să o văd vreodată. Secolul XXI ne oferă această deturnare a principiului universalității și în ceea ce îi privește pe oameni sau mai ales pe ei și drepturile lor. Noile identități culturale care se prefigurează sunt niște femei îmbrăcate în negru, acoperite din cap până-n picioare, ale căror ochi clipesc timid sau cu teamă. Sunt femeile din Iran, Irak, Pakistan, uneori din Turcia, aceste societăți în care istoria și tradiția se manifestă plenar, dar constrângător și stupid. Sunt țări în care palierele profesionale sunt închise pentru femei, state în care violența nu există atât la nivel fizic, cât din punct de vedere al mentalităților opresive și discriminatorii. Găsesc condamnabile aceste sisteme în care instituția culturii ține, de fapt, de o politică violentă, în care petrolul vorbește în numele a ceea ce este libertatea de exprimare.

Poziționarea identitară a femeilor reprezintă o problematică alimentatoare de contradicții și divergențe de opinii. Între timp, în celălalt plan, amenințările teroriste planează asupra civilizațiilor mileniului trei, acelea în care reprezentarea valorică a femeilor participă consecvent la deconstruirea normelor rigide ale masculinității. Imperiile islamice ale petrolului coboară ființele umane pe trepte greu de imaginat. Vorbim de forme de discriminare care nu sunt recunoscute oficial, despre prejudecăți și stereotipuri aplicate frecvent acelora care poartă o unică vină: aceea de a fi femei.

Poza de pe blogul lui Morar anulează mărcile autenticității valorice ale femeilor care trăiesc în țările musulmane extremiste. Ele sunt, din punct de vedere al dreptului la opinie, ca și inexistente. Depășirea ordinii patriarhale de până acum nu va avea loc într-o lume în care paradoxul guvernează relațiile interne și externe. Vorbesc despre state care negociază, la nivel internațional, dreptul la viață, state care își măresc, cu fiecare zi, capacitățile militare. Iranul își dezvoltă, cu fidelitate, un program nuclear care reprezintă, fără doar și poate, o amenințare la adresa întregii lumi și asta în ciuda tuturor sfidărilor la adresa Consiliului de Securitate al ONU. Aceeași țară în care, femeile poartă, uneori, botnițe din aur, semn al bunăstării familiei.

Violența împotriva femeilor devine instituție acolo unde diferența și specificitățile anulează articulațiile valorice ale unei lumi, în loc să o legitimize. Dacă aș redirecționa codul politic al acestor țări aș începe prin dezbrăcarea femeilor în piscine, pe stradă, în casă, pretutindeni. Le-aș reda dreptul la ele însele. Insist, poza este tristă, dar absolut normală pentru arhitectura mentalităților în care a fost făcută. Poate că tocmai acest fapt îi anulează importanța. Dar, mă rog, dacă asta este politica…