Sănătatea și cei șapte ani de-acasă

"Când doamna doctor îmi vorbește frumos, parcă îmi ia durerea", îmi spunea o bătrânică acum câteva zile. Spunea că a avut norocul să "nimerească" un medic de familie "tare cumsecade", lucru destul de rar în sistemul sanitar românesc. Am ajuns în punctul în care ne surprinde normalitatea. Credem că e ceva în neregulă atunci când un medic este foarte amabil.

Pacienții sunt îngroziți cât de urât se poartă unii medici cu pacienții, de faptul că nu mai au răbdare nici măcar să le asculte suferința, că îi jignesc și că îi consultă în funcție de dispoziție. De asta are nevoie un om bolnav?!

Autoritățile sanitare recunosc că, în țara noastră, una dintre marile probleme din Sănătate este comportamentul inadecvat al cadrelor medicale față de pacienți. Medicii au uitat că amabilitatea în sine are funcție terapeutică, că o vorbă bună poate face mai mult decât o rețetă pe care sunt înșirate câteva medicamente prescrise după un consult "de ochii lumii".

Toanele oamenilor în halate albe depășesc, uneori, orice limite. În cabinetele lor, medicii sunt stăpâni, deși sunt plătiți din bani publici. Vin când vor, intră în pauză de cafea când au chef, nu mai au răbdare să asculte pacienții. Bolnavii s-au obișnuit să aștepte. La ușile cabinetelor din policlinicile de stat e mereu aglomerație. Iar dacă vreun pacient îndrăznește să întrebe de ce medicul nu sosește la timp la program, primește răspunsuri evazive din partea asistentelor: "Ce, dumneavoastră n-ați întârziat niciodată la serviciu?". În opinia lor, pacienții nu au dreptul să se plângă. Și, chiar dacă o fac, e inutil.

Mijloacele prin care autoritățile competente pot lupta împotriva lipsei de bun simț a cadrelor medicale sunt limitate și, deși acest lucru este ultra cunoscut, nu se ia nicio măsură. Cele mai multe dintre reclamațiile care ajung la Casa Județeană de Asigurări de Sănătate Constanța fac referire la comportamentul lipsit de bun simț al cadrelor medicale, dar controalele nu prea pot dovedi că medicul reclamat nu are cei șapte ani de-acasă.

Când inspectorii fac verificări, medicii pozează în victime. Vor să pară cei mai amabili și mai că se jură că n-ar face nimic să supere pacientul.

N-am auzit de sancțiuni aplicate pentru comportament inadecvat față de pacienți. Prin urmare, lucrurile se repetă. Apa trece, pietrele rămân. Pacienții reclamă, inspectorii verifică, medicii se disculpă. Apoi, ciclul se reia. Și atunci, de ce-ar mai face bolnavii reclamații? Și-au pierdut încrederea în sistem. Înghit în sec atunci când medicul țipă la ei, așteaptă ore întregi la ușa cabinetului, se întorc a doua zi dacă doctorul n-a avut timp (sau chef) să-i consulte.