Sate fără sărbători

Condeiul lui Coșbuc ar fi amuțit pe hârtie dacă ar fi trebuit să "cânte" satul dobrogean. Nu are nimic idilic. Nu mai este locul copilăriei noastre, nici locul unde sărbătorile vin în tropăit de cai și miros de mere coapte. Este doar locul ars de sărăcie. "La țară" este locul unde noroiul îți urcă în tindă și ajunge până în vârful patului. Este locul unde câinii sunt atât de flămânzi, că nu mai au putere nici să latre.
În mediul rural nu mai există nici sărbători de iarnă. Singura grijă a oamenilor este ce să pună pe masă a doua zi. Sunt multe guri de hrănit. Întotdeauna flămânde. Alocațiile copiilor și ajutoarele sociale de la primărie sunt venituri sigure. Munca bărbaților reprezintă venit ocazional. Este vorba de munca cu ziua, pe la oamenii înstăriți din sat. "Aici, ne mărturisea un bătrân din Cetatea, și bărbații sunt casnici". Vremea îi trecuse! S-au dus vremurile când a "condus" comuna de pe postul de consilier local. Acum își pierdea ziua pe la crâșma din sat, tot trăgând dintr-o țigară fără filtru.
Nici pământurile nu mai sunt ce-au fost cândva. Pare că asta-i doare cel mai tare pe oameni. Mulți n-au fost când s-au împărțit loturile, iar cei care s-au procopsit cu un petic de pământ l-au lăsat pârloagă. CAP-urile și IAS-urile s-au dus demult. Odată cu desființarea lor s-a dus și bruma de avere a oamenilor în cizme de cauciuc. Sunt considerați "cu stare" doar cei care-și permit să mai crească un porc și ceva găini. Înainte de Crăciun, în ograda lor e sărbătoare și voie bună. Vine fiul de la oraș la tata și la mama. Vizita la casa părintească ține cât pomana porcului, după care se întorc la treburile lor. Mai vin la anul și o găsesc pe mama și mai gârbovită de ani și pe tata cu și mai multă zăpadă în păr. "Cresc porcii pentru copii", ne spunea ieri, mândru, un bătrân din Cetatea. E singura bucurie care le-a mai rămas.
Casele din lut, netencuite, se topesc parcă de la an la an, îmbătrânind odată cu cei care le locuiesc. Sărăcia locului este "spartă" doar de câte-o casă mai acătării. Sigur este a primarului, a vreunui consilier sau a vreunui orășean care s-a retras de curând la țară.
Femeile din mediul rural au o singură menire: aceea de a face copii. Și unele și-au luat rolul în serios. Cu cât sunt mai săraci, cu atât numărul copiilor pe care-i aduc pe lume crește. Pe timpul iernii, toată familia se strânge într-o singură cameră. Doi părinți și patru - cinci copii împart aceeași cameră. Mama consideră că dacă le dă o farfurie de mâncare și o zdreanță pe ei este suficient. Știe că unul dintre copii are tulburări comportamentale, dar nu face nimic. Aaaa, ba daaaa, nu-l mai duce la școală. "A înghețat anul", ne mărturisește băiatul care era subiectul discuției. "Eeee, l-am înghețat!", încearcă să se disculpe mama. Ne șoptește apoi că băiatul are ceva probleme. Dar nu face nimic în acest sens. De unde bani să meargă până în oraș, la un medic specialist? Și cu cine să-i lase pe ceilalți copii cât ea este plecată, când prâslea nu a împlinit nici măcar un an? A lucrat să i se împlinească dorința de a avea două fete și doi băieți. Dumnezeu nu i-a dat decât o fată și trei băieți! Din păcate, nu i-a spus și cum să-i îngrijească.
În satele dobrogene zurgălăii nu sună. În cuferele bunicii sunt doar molii. În case nu miroase a cozonac și a mere coapte.
Nicio stea nu vestește nașterea Mântuitorului.