Soare, mare, oprimare…

981
La ora asta, s-au strâns peste 300 de semnături la petiția formulată împotriva magistraților Curții de Apel Constanța, care au condamnat-o pe Feri Predescu pentru delict de opinie.
Semnarea petiției s-a transformat și într-un prilej de a comenta atât prestația judecătorilor, dar și situația dezastruoasă în care se află Constanța anului 2008, sub călcâiul pesedist al clanului Mazăre, hotărât să strivească presa liberă. Dacă nu reușește prin atragerea patronilor în propriul grup de interese, încearcă atunci prin acțiuni în justiție împotriva jurnaliștilor care mai pot încă să vorbească.
Iar condamnările în urma acestor procese au rolul de a-i speria pe ceilalți și de a-i determina să facă "ciocul mic" dacă nu vor să rămână și fără pantaloni pe ei.
Toți jurnaliștii din presa locală și-au dat întâlnire pe site-ul unde este postată petiția, iar măzăriștii care mișună pe internet pentru a răspândi dezinformări nu au acces - este chiar amuzant - pentru simplul fapt că dacă ar posta vreun comentariu ar însemna să semneze petiția.
Zic "toți jurnaliștii" pentru că declarația lui Mazăre că-i va lua banii lui Feri a avut efectul contrar celui scontat. Jurnaliștii, aceia care se pot numi astfel, s-au solidarizat.
Cei care sunt împotriva lui Mazăre, pe față, s-au indignat și și-au dat seama că "fenomenul" trebuie combătut mai puternic pentru a nu-i afecta și pe ei, treptat, restrângerea libertății de exprimare.
Cei care lucrează la organe de presă obediente lui Mazăre și-au adus aminte că sunt jurnaliști, și-au dorit, într-un fel, să fi fost în locul lui Feri, ca oameni liberi, și-au urât propriul statut și pe cei care le-au pus jugul și au conștientizat că dacă Mazăre n-ar fi, nici ei nu ar trebui să fie slugi. Sunt oameni care au semnat cu inițiale petiția, iar aceștia trebuie să fie colegii noștri de la Telegraf sau de la alte organe de presă subordonate clanului.
Căutând să-i intimideze pe toți ziariștii din Constanța care-i sunt împotrivă, Radu Mazăre a reușit să le amintească celor care sunt cu el că ar vrea să nu fie obligați să-i fie alături și că doar frica sau interesul pur material îi țin în acea tabără.
Și, pentru că acest caz a depășit granițele Republicii Mazăre, sunt oameni din capitală, din Cluj, din Arad, din Craiova, Buzău, Bacău, Timișoara, Piatra Neamț, Ploiești, mulți ziariști din toate colțurile țării care au aflat acum, la modul concret, că Republica Mazăre nu înseamnă doar soare, mare, concursuri de bărcuțe, dansatori de samba, telegondolă, ci și reprimarea presei libere. Că Mazăre nu e doar mondenul care umblă cu gagici mișto sau care se dă cu zmeul pe plaja din Mamaia și conduce mașini de epocă.
Mazăre este și fostul jurnalist care a uitat de unde a plecat, care a făcut din ziarul său oficiosul plin de omagii aduse administrației locale pe care o conduce și se îndeletnicește cu acționarea în justiție a jurnaliștilor care îndrăznesc să nu fie de acord cu regimul său. Acest personaj nu mai este deloc simpatic…

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.3082 secunde