Tăriceanu și ai lui, spaima deficitului

724
Tăriceanu și liberalii săi, care s-au aflat la guvernare în ultimii patru ani, ar trebui să aibă bunul simț și să nu mai vorbească despre criza economică sau întârzierea bugetului pe 2009. A venit, vineri, președintele liberal la Constanța pentru a ține lecții de moralitate și să dea sfaturi actualului Guvern despre cum să depășească perioada financiară foarte grea. Mai mult, i-a acuzat pe cei aflați la putere acum că au luat măsuri care au aruncat țara în haos. Însă, Tăriceanu a uitat să vorbească despre prăpădul lăsat de el în vistieria țării, despre faptul că a îngropat țara într-un deficit de peste 7 miliarde de euro, cel mai mare din istoria post-decembristă a României, că ne-a băgat criza în casă mai repede decât se așteptau și cei mai sceptici.
Deși Guvernul liberal a cheltuit enorm de mult, mai ales în ultimul an electoral, în cei patru ani petrecuți în Palatul Victoria nu s-au construit decât cinci kilometri de autostradă, nu s-au ridicat locuințe pentru tineri, nu s-a schimbat absolut nimic în bine. În schimb, clientela politică s-a îndestulat din banii publici. Așa s-a ajuns ca un wc construit într-o grădiniță, din fonduri de la stat, să coste un miliard de lei vechi, acoperișul unei școli să ajungă la sute de mii de euro. De asemenea, am văzut bugetari, numiți în funcții pe criterii politice, care câștigau lunar zeci de mii de euro, am văzut primele Loganuri din lume de 70.000 de euro.
Fostul guvern a băgat mâna adânc în bugetul țării, a cheltuit chiar și atunci când nu mai avea niciun ban. A făcut lucrări mărunte și foarte scumpe, majoritatea în scop electoral, iar acum a lăsat o gaură de 7 miliarde de euro. Actualul executiv are de plătit aproape două miliarde de euro numai datorii către agenții economici care au contractat lucrări de la stat și nu și-au primit banii.
Nu încerc să iau, astfel, apărarea pesediștilor și democrat-liberalilor din guvernul lui Boc. Departe de mine gândul acesta, mai ales că această guvernare
s-a născut din minciună. Îmi amintesc că au ajuns la putere grație unui set de promisiuni populiste, fără nici cea mai mică acoperire, sfidând, la un moment dat, criza și bunul simț, bineînțeles în avantajul lor și detrimentul românilor. Au mințit în campania electorală că vor face și vor drege, au promis și legiferat salarii mărite pentru profesori, au majorat pensiile cu cât le-a venit lor pe chelie, iar acum, când trebuie să le pună în aplicare, o dau din colț în colț pentru că nu au bani nici să treacă strada. Important e ca acest executiv să nu persiste în greșeală și minciună și să renunțe la populism. Altfel, va fi vai și-amar de noi.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.2444 secunde