O colegă îmi spune un banc. Zice că un individ din Caracal cosea iarba din fața unui bloc de zece etaje: haaarșt! Haaaaaarșt! Deodată, un deltaplan se izbește de imobil, pe la etajele 7-8, după care, evident, fleoșcăie în fața caracaleanului. La care tipul țâțâie dezaprobator: "Țară de rahat, atentate de rahat!".
Nu știu de ce v-am spus și vouă poanta asta... așa mi-a venit, poate vă opriți un pic din contemplarea nămeților jegoși de pe marginea bulevardului și vă hăhăiți nițel.
Ce voiam să zic? A, da! Fără absolut nici o legătură cu bancul, nu-i așa?, președintele a profitat ieri din plin de noul ministru al Justiției, interimarul Meleșcanu, pe care, probabil, s-a grăbit să-l aprobe numai pentru a avea cui să înainteze cererea pentru urmărirea cu arcanul penal a opt foști și actuali membri ai Guvernului. Carevasăzică, Năstase, Remeș, Șereș, Mitrea, Chiuariu, Nagy, Babiuc și ministrul-încă-în-funcție Păcuraru de la Muncă, Familie și Egalitate de Șanse au toate șansele să ajungă inculpați în dosare penale mari cât mânăriile pe care se presupune că le-au orchestrat.
Toate bune și frumoase, numai că știm prea bine, dintr-o lungă și amară experiență, că eventualele procese în care ar putea fi târâți stimabilii afaceriști cu blănuri de dregători vor dura până la Paștele Cailor. La vremea când vor fi pronunțate sentințele, împricinații vor fi având bărbi până în pământ și vor arăta ca rezultatul încrucișării dintre Elena Udrea și Ion Cristoiu.
Pe asta se bazează marii șnapani pe care i-a dat nația asta: incompetența, lichelismul și burtă-verzimea din sistemul judiciar românesc. Inevitabil, în anii de urmărire penală, anchete, para-anchete ce vor urma, toate chichițele avocățești vor fi puse la bătaie, toate relațiile din umbră vor fi puse în mișcare cu rapiditatea cu care se transferă banii dintr-un cont în altul, iar, după ce apele se vor fi liniștit, vor primi toți câte un NUP cu frișcă, de vom fi uitat și de la ce s-a pornit.
Vedeți? Scena politică românească este imaginea răsturnată a teatrului clasic: decorurile sunt reale, figuranții așijderea, protagoniștii sunt de mucava. Mai mult, simt că, din nefericire, și păpușarului a început să-i placă prea mult joaca cu sforile și a și uitat de ce a fost ales în funcție.