Teroriștii carosabilului

Bașii bubuie din portbagaj - stomacul meu protestând degeaba la acest tratament -, iar bipedul de la volanul mașinii oprite la semafor pe banda vecină bate ritmul orientalo-mahalagesc cu niște degete precum caltaboșii. Caltaboși cu ghiuluri pe un colac îmbrăcat în piele, nefericită perspectivă... Semaforul nici nu apucă să clipească bine a verde că BMW-ul negru, cu jante de ‘jdemii de inci, e deja la 100 de metri în față.

Numai că, la trecerea de pietoni de mai încolo, o altă coloană de automobile așteaptă, răbdătoare, ca largul bulevard Alexandru Lăpușneanu să fie traversat de o femeie, regulamentar, pe zebră. Cretinul, imbecilul, dobitocul, jegosul, ordinarul, hainul de șofer al bemveului își bagă … în restul fraierilor, o ia pe linia de tramvai (tăia-și-ar cauciucurile în șine!) și violează din plin prioritatea pietonului aflat pe trecere. Spre marele noroc al femeii, mașina neagră ca un dric face o eschivă și trece, vorba comentatorilor, milimetric pe lângă ființa care, într-o secundă, a asistat la filmul vieții și morții sale.

Cu un puls probabil de 200, femeia încremenește pe asfalt, între două benzi late trasate cu vopsea albă, în timp ce idiotul ce a ratat de puțin ocazia de a deveni criminalul zilei nici în retrovizoare nu se uită, să vadă ce a lăsat în urmă. Restul șoferilor, noi, ăștia, fraierii, rămânem ca proștii, umili, cu centurile de siguranță puse ca la regulament și ne înecăm cu praful ridicat de nemernic, în timp ce femeia se târăște, mai mult moartă decât vie, spre trotuarul salvator.

Aici am ajuns: să privim hăituiți în toate părțile când ieșim pe stradă, fie conducător auto ascultător de lege, fie pe două picioare, să ne fofilăm șobolănește pe lângă borduri, pe lângă ziduri, să nu cumva să apară din neant roțile ucigașe, ochii de xenon sclipind răutăcios, pistoanele măcinând oase, cranii, plămâni, vieți. Hal de nemernici!

Bașii bubuie din portbagaj - stomacul meu protestând degeaba la acest tratament -, iar bipedul de la volanul mașinii oprite la semafor pe banda vecină bate ritmul orientalo-mahalagesc cu niște degete precum caltaboșii. Caltaboși cu ghiuluri pe un colac îmbrăcat în piele, nefericită perspectivă... Semaforul nici nu apucă să clipească bine a verde că BMW-ul negru, cu jante de ‘jdemii de inci, e deja la 100 de metri în față.

Numai că, la trecerea de pietoni de mai încolo, o altă coloană de automobile așteaptă, răbdătoare, ca largul bulevard Alexandru Lăpușneanu să fie traversat de o femeie, regulamentar, pe zebră. Cretinul, imbecilul, dobitocul, jegosul, ordinarul, hainul de șofer al bemveului își bagă … în restul fraierilor, o ia pe linia de tramvai (tăia-și-ar cauciucurile în șine!) și violează din plin prioritatea pietonului aflat pe trecere. Spre marele noroc al femeii, mașina neagră ca un dric face o eschivă și trece, vorba comentatorilor, milimetric pe lângă ființa care, într-o secundă, a asistat la filmul vieții și morții sale.

Cu un puls probabil de 200, femeia încremenește pe asfalt, între două benzi late trasate cu vopsea albă, în timp ce idiotul ce a ratat de puțin ocazia de a deveni criminalul zilei nici în retrovizoare nu se uită, să vadă ce a lăsat în urmă. Restul șoferilor, noi, ăștia, fraierii, rămânem ca proștii, umili, cu centurile de siguranță puse ca la regulament și ne înecăm cu praful ridicat de nemernic, în timp ce femeia se târăște, mai mult moartă decât vie, spre trotuarul salvator.

Aici am ajuns: să privim hăituiți în toate părțile când ieșim pe stradă, fie conducător auto ascultător de lege, fie pe două picioare, să ne fofilăm șobolănește pe lângă borduri, pe lângă ziduri, să nu cumva să apară din neant roțile ucigașe, ochii de xenon sclipind răutăcios, pistoanele măcinând oase, cranii, plămâni, vieți. Hal de nemernici!