"Ticăloșii" care au distrus România

Nici o tonă de lămâi nu m-ar ajuta să depășesc starea de vomă creată de mesajul filmului semnat Șerban Marinescu - "Ticăloșii", producție 2007. Jos pălăria, maestre, pentru curajul de a fi tras pe peliculă ceea ce, cu un efort minim de imaginație, ar constitui un document scabros despre cei pe care îi alegem ca niște dobitoace.

Pe scurt, cu foarte multe cadre desfășurate în restaurantele unde-și umplu mațele politicienii României, ni se arată cum se urzesc legile, cum se plătesc voturile, cum se finanțează campanii electorale și cum… "peștele mai mare îl înghite pe cel mic!". Timp de aproape o oră și jumătate, am încercat, precum într-un puzzle, să identific personajele din realitate. Deși considerat ficțional, filmul mi-a relevat ceea ce bănuiam, ca o imbecilă, a se desfășura într-un plan micro. Trăiam, în plan idealist, cu credința că în clasa politică mai există un miligram de moralitate și nu că declarațiile politice ar fi chinuite, mari minciuni diplomatice. Praf în ochii unui popor care acum 18 ani a urlat pe străzi de fericire, pentru ca acum să-și lingă rănile și să schelălăie neputincios în fața nesătuilor de putere, avere, influență și jigodism. Cine-i mai vede? Cine mai are chef să plece urechea? De făcut ceva pentru binele românului nici nu mai încape vorbă!

Mai speram, de dragul viitorului copilului meu, că legile sunt gândite să ajute România să iasă la un liman. Mă mințeam că poate copilul meu o va cunoaște pe… Luminița de la capătul tunelului. Ce naivă cretină pot fi! M-au cutremurat mârlăniile unui Dandu Patricianu (probabil Dinu Patriciu) sau Didi Sfiosu (probabil răposatul Dan Iosif) și ale altor personaje pe care le-am aproximat datorită mult prea apropiatei lor similitudini din scena politică.

Și primul gând, în timp ce priveam ca tâmpa cum se derulează genericul de final, a fost că singura șansa a copilului meu este să cadă o bombă în plenul Parlamentului și să-i stârpească pe acești ticăloși nesătui. Sau, eventual, să ne facem bagajul și să emigrăm în Canada, unicul loc în care îmi mai pun speranțe!