Toți, Doamne, dar nici unul

Cine va fi viitorul premier al României? Cine va forma majoritatea în noul guvern? Căror trădări va trebui să mai fim martori? În ciuda faptului că răspunsurile la aceste întrebări pot fi considerate, într-o mai mică sau mai mare măsură, ca fiind previzibile, vor exista cu siguranță voci care își vor exprima fără nicio rezervă fie dezamăgirea, fie dezgustul sau chiar o formă de resemnare. Nu le condamn. Sunt oameni sătui de promisiuni, persoane care nu mai cred în reforme miraculoase și nici în figuri politice demne de încrederea lor. Analiștii politici vor apărea la talk show-uri și vor vorbi, cu eterna aura de înțelepciune atotștiutoare, despre cum a fost, ce a fost, cine cu cine a negociat, despre întâlniri secrete la care au participat liderii cine știe cărui partid. Se vor elabora tot felul de teorii conspiraționiste pentru ca, în final, să se spună că românii au conducătorii pe care îi merită.
Unii dintre politicieni vor declara că electoratul nu are ceea ce se cheamă educație politică și că, prin urmare, acesta nici nu a găsit modalitatea optimă de a își exprima dezideratul doctrinar.
Într-un viitor nu foarte îndepărtat scenariul o să prevadă, probabil, interminabile dezbateri despre fosta alianță PNL-PD, despre mult controversata și babilonica moțiune de cenzură a PSD și asta indiferent de situația în care aceasta va trece sau nu -, despre candidații pentru alegerile europarlamentare despre care, fără doar și poate, se va discuta mult și bine vizavi de capacitatea acestora de a ne reprezenta în Parlamentul European. În analiza "în amănunt" a momentului, unul, sau doi, sau trei oameni ai scenei politice vor fi făcuți responsabili de existența unui "măr al discordiei", în timp ce mulți alții vor afirma sus și tare că ar fi fost mult mai bine dacă premier ar fi fost X, sau dacă guvernul ar fi fost format din Y si Z. Tonul discuțiilor se va învârti în jurul lui "fără îndoială". "cu siguranța că…", "din păcate", "din nefericire". Asta de o parte a taberei. Cealaltă baricadă se va entuziasma să facă promisiuni, să calculeze pensii fabuloase, să lucreze la noi și noi reforme, întotdeauna începute, niciodată finalizate.
Parca văd titlurile zilei pe prima pagină a ziarelor, emisiunile de știri care vor întrerupe alte programe pentru a anunța "o declarație de ultimă oră", analiștii politici, sfătuitori și volubili în a ne explica nouă, muritorilor de rând, că noul cabinet (care poate să fie unul nou, dar care, în egală măsură, poate fi reprezentat chiar de actualul) va presupune o schimbare fundamentală de viziuni ideologice și că vremurile care ne așteaptă vor fi ori mai grele ori mai ușoare.
Nu știu dacă va fi mai bine sau mai rău, dacă sistemul va fi unul coruptibil sau unul perfectibil în cel mai pur sens al cuvântului. Cert este faptul că toată lumea se va agita, se va lansa în afirmații grandioase, va elabora proiecte de amploare. Cei care vor veni își vor asuma, fără îndoială, succesul. Toți, fără excepție. Eșecul va fi trecut undeva în capătul unei liste cu "Și dacă?", "Așa nu". Acesta va fi o perspectivă sumbră a cărei realitate-chiar dacă nu ne este străină-va fi vehement negată. Toți se vor îngrămădi să poarte "laurii victoriei", în timp ce eșecul nu va fi asumat de nicio formațiune. Nici învinșii, nici învingătorii, nu vor aborda o poziție matură în noul context politic: o lume de circ în care, de la primul până la ultimul, vor fi ahtiați după succes și perspectiva câștigului, dar nici unul nu va avea conștiința propriilor greșeli și, cu atât mai puțin, eleganța de a le recunoaște.
Într-unul din scenarii vor fi cu toții personaje pozitive, chiar protagoniști. În celălalt, va fi un teatru mut, fără acte și replici, o scenă pe care, atunci când se va ridica cortina, nu va fi niciun actor. Același spectacol, în România unui viitor apropiat: toți, Doamne, dar nici unul.

Cine va fi viitorul premier al României? Cine va forma majoritatea în noul guvern? Căror trădări va trebui să mai fim martori? În ciuda faptului că răspunsurile la aceste întrebări pot fi considerate, într-o mai mică sau mai mare măsură, ca fiind previzibile, vor exista cu siguranță voci care își vor exprima fără nicio rezervă fie dezamăgirea, fie dezgustul sau chiar o formă de resemnare. Nu le condamn. Sunt oameni sătui de promisiuni, persoane care nu mai cred în reforme miraculoase și nici în figuri politice demne de încrederea lor. Analiștii politici vor apărea la talk show-uri și vor vorbi, cu eterna aura de înțelepciune atotștiutoare, despre cum a fost, ce a fost, cine cu cine a negociat, despre întâlniri secrete la care au participat liderii cine știe cărui partid. Se vor elabora tot felul de teorii conspiraționiste pentru ca, în final, să se spună că românii au conducătorii pe care îi merită.
Unii dintre politicieni vor declara că electoratul nu are ceea ce se cheamă educație politică și că, prin urmare, acesta nici nu a găsit modalitatea optimă de a își exprima dezideratul doctrinar.
Într-un viitor nu foarte îndepărtat scenariul o să prevadă, probabil, interminabile dezbateri despre fosta alianță PNL-PD, despre mult controversata și babilonica moțiune de cenzură a PSD și asta indiferent de situația în care aceasta va trece sau nu -, despre candidații pentru alegerile europarlamentare despre care, fără doar și poate, se va discuta mult și bine vizavi de capacitatea acestora de a ne reprezenta în Parlamentul European. În analiza "în amănunt" a momentului, unul, sau doi, sau trei oameni ai scenei politice vor fi făcuți responsabili de existența unui "măr al discordiei", în timp ce mulți alții vor afirma sus și tare că ar fi fost mult mai bine dacă premier ar fi fost X, sau dacă guvernul ar fi fost format din Y si Z. Tonul discuțiilor se va învârti în jurul lui "fără îndoială". "cu siguranța că…", "din păcate", "din nefericire". Asta de o parte a taberei. Cealaltă baricadă se va entuziasma să facă promisiuni, să calculeze pensii fabuloase, să lucreze la noi și noi reforme, întotdeauna începute, niciodată finalizate.
Parca văd titlurile zilei pe prima pagină a ziarelor, emisiunile de știri care vor întrerupe alte programe pentru a anunța "o declarație de ultimă oră", analiștii politici, sfătuitori și volubili în a ne explica nouă, muritorilor de rând, că noul cabinet (care poate să fie unul nou, dar care, în egală măsură, poate fi reprezentat chiar de actualul) va presupune o schimbare fundamentală de viziuni ideologice și că vremurile care ne așteaptă vor fi ori mai grele ori mai ușoare.
Nu știu dacă va fi mai bine sau mai rău, dacă sistemul va fi unul coruptibil sau unul perfectibil în cel mai pur sens al cuvântului. Cert este faptul că toată lumea se va agita, se va lansa în afirmații grandioase, va elabora proiecte de amploare. Cei care vor veni își vor asuma, fără îndoială, succesul. Toți, fără excepție. Eșecul va fi trecut undeva în capătul unei liste cu "Și dacă?", "Așa nu". Acesta va fi o perspectivă sumbră a cărei realitate-chiar dacă nu ne este străină-va fi vehement negată. Toți se vor îngrămădi să poarte "laurii victoriei", în timp ce eșecul nu va fi asumat de nicio formațiune. Nici învinșii, nici învingătorii, nu vor aborda o poziție matură în noul context politic: o lume de circ în care, de la primul până la ultimul, vor fi ahtiați după succes și perspectiva câștigului, dar nici unul nu va avea conștiința propriilor greșeli și, cu atât mai puțin, eleganța de a le recunoaște.
Într-unul din scenarii vor fi cu toții personaje pozitive, chiar protagoniști. În celălalt, va fi un teatru mut, fără acte și replici, o scenă pe care, atunci când se va ridica cortina, nu va fi niciun actor. Același spectacol, în România unui viitor apropiat: toți, Doamne, dar nici unul.