Ulițele României

Nimic nu te poate pregăti pentru drumurile proaste din România. Orice înjurătură a șoferilor care traversează ulițele României pentru a ajunge la Vama Nădlac mi se pare acum mult prea blândă pentru ceea ce te așteaptă pe șosea.

Nu am parcurs niciodată mai mult de 500 de kilometri de drum național. Este vorba de drumul care duce în Moldova. Drum pe două benzi, neted ca în palmă. Nu mai punem la socoteală gropile din zona Brăila sau Buzău. Una peste alta, se circulă bine. Nu mai contează nici măcar faptul că treci prin multe localități și, normal, trebuie să reduci viteza.

Însă drumul de la Constanța la Nădlac nu l-aș mai face a doua oară.

Până la Cernavodă, acolo unde drumul se numește impropriu "autostradă", scrâșnești din dinți. Nu știi ce te deranjează mai tare: tirurile cu șoferi care se cred la curse sau hârburile de Dacii care îți apar în fața în momentul în care intri în curbă.

Intri, în sfârșit, pe strada aceea cu patru benzi. O voi numi totuși autostradă pentru ca să știe cititorii la ce mă refer. Majoritatea autoturismelor circulă pe a doua bandă, deși aceasta este doar pentru depășiri. Nici prima bandă nu rămâne doar pentru urgență. Țăranii au crezut că a fost construită pentru picnic. Altfel nu se explică numărul mare de autoturisme parcate pe banda de urgență, cu avaria pornită, timp în care ocupanții lor mâncau ouăle și sendvișurile luate la pachet. Alții se mulțumeau doar cu o țigară, timp în care motorul mașinii se răcorea.

Din loc în loc, panourile informative, care ar fi trebuit să ne informeze cu privire la serviciile pe care le vom găsi peste câteva sute de metri, au rămas cu rubricile goale. Doar din loc în loc ni se prevestea câte un WC.

"Bine că-s și așa" - spun toți. Dar de ce să ne mulțumim cu atât? Că dacă strămoșii noștri se mulțumeau doar cu vânatul am fi rămas tot în peșteri! Înainte de alegeri, miniștrii efemeri vin cu promisiuni eterne: că autostrada se va finaliza, bla, bla, bla. Când sunt întrebați de termene, dau din umeri și spun că-s probleme. Aflu săptămâna trecută că nu s-au făcut nici măcar exproprierile necesare pentru continuarea lucrărilor la autostrada Cernavodă - Constanța. Mi se face scârbă.

Civilizația începe doar în momentul în care treci granița. La unguri. Aflu că autostrăzile lor sunt noi, de câțiva ani. Ei au reușit, noi nu. DE CE? Păi ei n-au avut un Umbrărescu, un Cășuneanu. La ei nu există atâta birocrație. Licitațiile lor sunt câștigate doar pe baza dosarelor, nu a traficului de influență. Ei cum au putut să facă exproprierile și noi încă nu? Asfalt de calitate, panouri absorbante, multă verdeață. La fel și în Austria. Panourile lor informative chiar erau panouri informative: temperatura aerului, reduceri de viteză. Pădurile Austriei sunt sparte de parcări, unde te poți odihni, fără teama de a mirosi gunoiul celorlalți, cu toalete curate.

Timpul curge pe autostrada lor cu trei benzi cu totul altfel. Centralele eoliene pe care le-am regăsit înainte de Viena îți dau senzația de măreție, de civilizație.

Din păcate, drumul de la Brașov la Sibiu și Sebeșul îți dau dimensiunea a ceea ce înseamnă România.

Tot drumul de la Brașov - Sibiu era în lucru. Nu mergeai câțiva kilometri fără să nu te oprești. Pe alocuri, semafoarele erau înlocuite cu drumari, care îți băgau în față paleta roșie la distanță de doar un metru. Nu de puține ori te trezeai pe un pod în lucru cu o altă mașină venită pe contrasens. Sebeșul a devenit în ultimul deceniu un oraș mort. Drumul național care străbate mica așezare aproape a cedat sub greutatea tirurilor. Cu o singură bandă de mers, e imposibil să nu se blocheze circulația. Cam o oră. Atât ne-a luat să ieșim din micul oraș. Iar centura Bucureștiului o oră și jumătate. Cu ochii pe ceas. Unde-s drumurile din Ungaria, Austria și Italia? Dacă ne-am putea teleporta în viitor câți ani ar trebui să programăm ca să putem să circulăm pe autostrăzi în România? O sută? Două sute? Ce, nu are destui urmași alde Cășuneanu și Umbrărescu?