Un Ferrari pentru cine-l merită...

644
6 min citire
Zilele trecute, un accident pe care îl consideram banal, pentru că lucrurile erau destul de clare, a devenit, subit, în opinia lucrătorilor de la Serviciul Poliției Rutiere Constanța, "un caz complicat".
Un taxi a intrat în mașina mea parcată regulamentar, iar taximetristul (un anume Gavrilă, de la Romaris care conducea un Opel CT 16 FEI), dintr-un motiv sau altul, era, nu-i așa, cel vinovat, în ciuda faptului că el țipa în gura mare în stradă că a evitat o altă mașină. În fond, putea să evite și o piatră, că tot el îmi cosmetizase mașina. Lucru pe care, de altfel, l-a susținut, inițial, și agentul de poliție Drăghici Cornel care a întocmit procesul verbal și care părea că nu acceptă, în ruptul capului, explicațiile taximetristului referitoare la învinuirea unui așa-zis "autor moral". Părea, numai… până la "confruntarea directă" cu taximetriștii.
Finalul a fost unul absolut înjositor. Și nu pentru mine, ci pentru deviza sub care își desfășoară activitatea instituția în care agentul Drăghici Cornel lucrează… "Lex et honor"(?!). Distinsul "om al legii și al onoarei" a exclamat sfidător din spatele ghișeului: "Nici nu știți ce verdict am dat!": vinovat se face… "autorul moral", adică cel care "a intenționat să vireze stânga" și pe care taximetristul susține că l-a evitat, proptindu-se în mașina mea. În toată povestea asta, taximetristul… curat ca lacrima, nici măcar un punct penalizare, în condițiile în care și dacă intri de nebun cu mașina într-un gard, tot îți dă un zelos ca Drăghici trei puncte de penalizare pentru "neatenție în conducere".
Dar, așa cum am amintit, cazul de față a fost unul "complicat". Pentru că taximetristul împreună cu proprietarul mașinii făcuseră presiuni asupra mea timp de patru ore să îmi schimb declarația și să declar mașina mea… VINOVATĂ. Asta pentru că el, taximetristul, avea nevoie de asigurarea mea, căci CASCO abia îi mai acoperise o cheltuială de vreo 8.000 de euro, tot în urma unui accident recent, iar cel pe care îl pescuise de pe stradă ca "autor moral" nu avea asigurare și taximetristul nu mai era interesat să îl implice acum în caz. În plus, mai era în joc și licența lui fără de care nu mai putea goni pe stradă, așa cum făcuse, de altfel, și de această dată, fără a putea să "reducă viteza până la limita evitării oricărui pericol" (cum scrie în legea după care trebuia să îl judece agentul Drăghici și pe taximetrist).
"E mafie mare, lasă-i în pace, nu te pune cu ei", sau "asta e, îți mai lovesc eu o dată mașina și îți dau asigurarea mea" sau "polițiștii și taximetriștii sunt mână în mână" sunt numai câteva dintre replicile pe care le-am primit zilele astea, referitor la situația de față. Și, dacă m-aș lua după ele, ar însemna să plec și eu capul, ca și alții, în fața unuia ca Drăghici care sfidează totul și pe oricine, mai puțin pe taximetriști. Ar însemna să creez și eu un precedent și să le confirm lui Drăghici și taximetriștilor că ei pot "face", în continuare, legea, fără să îi deranjeze cineva.
Vreau să cred, totuși, că măcar câțiva înregimentați în poliție mai sunt conștienți de înscrisul de pe haina lor, "Lex et honor", și vor lua măsurile care se impun.
În plus ar trebui să îmi însușesc și vorbele de duh ale proprietarului taxiului care m-a catalogat, în sediul secției de poliție, drept "nenorocit" și "căpos cât șapte măgari" pentru că nu accept să-mi schimb declarația, urându-mi, în final: "Să-ți dea Dumnezeu Ferrari, să îl faci praf și să n-ai asigurare!". Da, știu, e calomnie.
Și nu sunt "pătimașă", dar mă întreb numai cât de "complicat" era cazul dacă taximetristul ocolea un câine comunitar (în traducere, pentru agentul Drăghici, "animal fără stăpân")? Pe numele cui întocmea "omul legii și al onoarei" procesul verbal?

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.0316 secunde