Vracii de la catedră

Dacă aș fi venit azi în România și ar fi trebuit să decid asupra vaccinării fetiței mele împotriva cancerului de col uterin aș fi fost de acord. Însă, din păcate, am trăit în tot acest timp în țara unde actul medical este pe bani, unde buzunarul în care intră comisionul este mai important decât viața celuilalt, unde piața farmaceutică nu iese niciodată în pierdere, chiar dacă din buzunarul pensionarului pleacă și ultimul bănuț pe un medicament.
Tocmai din acest motive nu pot să nu mă întreb cine ia comisionul și nu pot să nu mă gândesc la faptul că, pentru Ministerul Sănătății, vaccinarea copilelor de clasa a IV-a nu este decât o afacere, procentul din vânzările firmei distribuitoare reprezentând ultimul tun pentru acești guvernanți.
Unii dascăli ne-au mărturisit că la ședința cu directorii de la sfârșitul săptămânii trecute, ținută cu ușile închise, reprezentanții inspectoratului le-au cerut să facă în așa fel încât să obțină acordul părinților pentru vaccinare.
Practic, prin această metodă comunistă, directorii au fost puși în situația de a-și depăși competențele și de a promova un vaccin, iar pentru acest lucru ar putea fi trași la răspundere. Care este competența lor medicală încât să le ceară învățătorilor să-i cheme pe părinți la ședință și să le ceară acordul în privința vaccinării?
Vaccinarea nu este problema școlii, ci a medicilor. În ritmul acesta, vom vedea și medici care își vor da cu presupusul pe marginea manualelor alternative sau care vor face proiecte pentru reducerea numărului de elevi care nu promovează clasa.
Prin modul în care Ministerul Sănătății pune problema, părinții sunt șantajați sentimental. Mama este pusă să semneze că nu este de acord cu vaccinul și, în acest fel, i se inoculează sentimentul de vinovăție: dacă i se va întâmpla ceva copilului, ea este de vină.
Prin modul în care a început campania de informare a părinților privind vaccinarea, ne-am întors în urmă cu 18 ani, când tovarășu’ dădea ordin în plenară și cadrele de partid se supuneau.