Străzile și trotuarele Constanței ar putea să nu mai fie măturate. Nu că cineva s-ar da de ceasul morții cu igienizarea orașului. Însă, după cum avertizează edilul șef, va fi obligat să stopeze fondurile necesare pentru curățenia stradală pentru a subvenționa energia termică.
Sau ar putea să nu mai acorde frigidere, mașini de spălat și televizoare tinerilor căsătoriți. Ba chiar, ar putea lua banii necesari de la construcția locuințelor pentru tineri.
Așadar, în curând, îi vom vedea pe mai marii din fruntea urbei anunțând, cu lacrimi în ochi, cum vor fi ei nevoiți să taie din mărețele proiecte ale municipalității, care, probabil că din pură coincidență, nu au ținut decât câteva luni. Mai
exact, până după alegerile locale.
Cu adevărat îngrijorător este, însă, ordinea priorităților actualei administrații în ceea ce privește nevoile cetățenilor. Așa cum este normal, un primar caută să acopere găurile din buget prin dislocarea de resurse de la capitolele de cheltuieli și investiții mai puțin importante. Așadar, urmând această logică, primul lucru care i-a venit în cap lui Mazăre când a aflat că va trebui să subvenționeze energia termică din bugetul local a fost să taie fondurile pentru curățenia străzilor. Drept urmare, igienizarea spațiilor publice este cea mai puțin importantă prioritate a Primăriei. De ce oare? Sunt străzile, trotuarele și parcurile orașului mult prea curate și nu mai necesită îngrijire? Mă tem că nu, curățenia fiind una dintre cele mai stringente probleme ale constănțenilor.
Însă, nici prin vis nu i-a trecut edilului șef să acopere o parte din banii necesari din zecile de miliarde de lei dedicate curselor cu bărcuțe, avioanelor care zboară vara, timp de două zile, pe cerul stațiunii Mamaia sau din reducerea cheltuielilor extrava-gante, care nicidecum nu se adresează constănțenilor: expoziții de mașini de lux, parada modei sau concursuri de samba. Sau din milioanele de euro alocate "diferitor" echipe sportive de handbal și volei. Nici gând. Ba din contră. Săptămâna trecută, primarul a decis să mai aloce, retroactiv, încă vreo 7 miliarde de lei pentru showul aviatic Aero Grand Prix, desfășurat timp de două zile, la începutul lunii iunie, în Mamaia. Cheltuiala totală a ajuns la peste 20 de miliarde numai cu avioanele. Acestea au fost, sunt și vor fi, însă, adevăratele priorități ale aleșilor locali. Nu curățenia Constanței, ci distracția în Mamaia. Sau poate că mizeria nu se vede nici din avion, nici de pe lacul Siutghiol.