21 de instituții de învățământ și-au suspendat cursurile

572
Dacă luni, 8 februarie, la închiderea ediției, Inspectoratul Școlar Județean Constanța anunța că doar două instituții vor avea cursurile suspendate, respectiv Școala cu clase I-IV Sibioara și Școala specială nr. 1 din Constanța, ieri dimineață au mai solicitat amânarea începerii semes-trului II alte 19 de instituții.
Din cauza condițiilor de trafic nefavorabile, marți, 9 februarie, și-au suspendat cursurile grădinițele cu orar normal din Amzacea, Pecineaga, Vânători, școlile cu clase I-IV Darabani, Vâlcele, Vânători, Vadu și Vadu Oii, școlile cu clase I-VIII Amzacea, Dobromir, Făurei, General Scărișoreanu, Crucea și Dumbrăveni, SAM Istria, Mihai Viteazu, Peștera (și structuri) și Independența. Prof. Cristina Maria Ivan, inspector de imagine, ne-a declarat că și astăzi, 10 februarie, opt unități au anunțat că își suspendă cursurile. Acestea sunt: școlile cu clasele I-VIII Amzacea, Dobromir, Dumbrăveni și General Scărișoreanu, precum și școlile de arte și meserii din Independența, Istria, Mihai Viteazu și Peștera.
În celelalte unități de învățământ s-au menținut cursuri în regim redus, ce presupun micșorarea orei la 45 sau 40 de minute și pauze de 5 minute. Efectivele de elevi raportate inspectoratului sunt în unele cazuri sub 50%, mulți directori reclamând faptul că din cauza căderilor masive de zăpadă accesul copiilor spre școală este mult îngreunat.
Suspendarea cursurilor este urmată de măsuri privind parcurgerea integrală a programei școlare până la sfârșitul anului școlar, care se stabilesc prin decizie a directorului unității de învățământ.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.9604 secunde