23 ianuarie - grevă generală în învățământ?!

1098
1
23 ianuarie - grevă generală în învățământ?! - greva-1326821511.jpg

Cel mai probabil, pe fondul intenselor proteste de stradă, Federația Sindicatelor Libere din Învățământ a lansat un apel la consultarea membrilor de sindicat în vederea declanșării grevei generale începând din data de 23 ianuarie. Până joi, 19 ianuarie, respectiv vineri, 20 ianuarie, se așteaptă răspunsul din teritoriu al tuturor organizațiilor sindicale. "S-ar putea să fie un atu actualele manifestații, iar noi am completa o nemulțumire care se concentrează asupra unei singure idei, și anume demiterea guvernului Boc, din care face parte și ministrul nostru. Am emoții pentru că trebuie să consultăm cei peste 180.000 de membri de sindicat, dar sper că vom reuși să obținem plus unu pentru a organiza greva generală din 23 ianuarie", a declarat pentru "Cuget Liber" prof. Liviu Pop, secretar general FSLI.
Decizia are la bază faptul că în anul 2012 nu se acordă nicio majorare a salariilor personalului din învățământ, astfel încât nu se poate recupera reducerea cu 25% a salariilor, operată în baza Legii nr. 118/2010. Nu se ia în calcul nici eșalonarea plății sumelor prevăzute prin hotărâri judecătorești având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială, până în anul 2016.
Alocarea pentru finanțarea învățământului, prin Legea bugetului de stat pe anul 2012 a unui procent de 2,3% din PIB și prorogarea, până la data de 1 ianuarie 2013, prin Legea nr. 283/2011, a alocării, pentru finanțarea învățământului a minimum 6% din produsul intern brut al anului respectiv constituie un alt motiv de grevă.
Și nu în ultimul rând, măsura luată de Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului de a nu se mai reține cotizația de sindicat pe statul de plată.
Atât sindicatul din învățământ, dar așa după cum am observat și manifestanții ieșiți în stradă dezavuează practica de asumare a răspunderii guvernamentale, pe proiectele de legi esențiale, ca de exemplu Legea educației naționale, Legea de modificare și completare a Codului muncii, Legea dialogului social, Legea privind sistemul unitar de pensii publice, Legea cadru privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice etc.
"Vă rugăm să vă consultați membrii de sindicat, în conformitate și cu dispozițiile art. 183 alin.(1) din Legea dialogului social nr. 62/2011, privind declanșarea grevei generale, începând din data de 23 ianuarie 2012", se încheie comunicatul semnat de Simion Hăncescu, președinte FSLI.



Comentează știrea

vasile22
20 ianuarie 2012
scl

aveti mare dreptate ! rOMANIA ESTE PE DUCA !! soarta ne am facut o cu mana noastra ! pakt ....mare pacat...

Articole pe aceeași temă

Miercuri, 18 Ianuarie 2012
Stire din Politică-Administrație : Palaz cere anularea avizului de protest
Miercuri, 18 Ianuarie 2012
Stire din Politică-Administrație : PSD va participa la mitingul USL
Pagina a fost generata in 0.3531 secunde