Concurs 54 de studenți de la "Ovidius" vor merge în tabere gratuite, la munte

536

Articole de la același autor

Agenția pentru Sprijinirea Studenților oferă gratuit studenților merituoși 2600 de locuri în tabere în perioada sărbătorilor de iarnă, iar din acest total, 54 de locuri au fost distribuite pentru Universitatea "Ovidius". Pot beneficia de aceste bilete în taberele de odihnă studenții integraliști, în funcție de rezultatele obținute la învățătură și de performanțele în activitatea de cercetare, dar și în funcție de participarea la diverse manifestări culturale, artistice sau științifice.
Au prioritate în obținerea locurilor gratuite studenții integraliști orfani de ambii părinți, cei proveniți din casele de copii, cei care activează în cadrul Caselor de Cultu-
ră ale Studenților și care fac parte din organizații studențești și au avut rezultate în activitatea de reprezentare a tinerilor.

Biletele se vor ridica între 11 și 14 decembrie
Agenția pentru Sprijinirea Studenților repartizează locurile de tabără pe universități, proporțional cu numărul de studenți existenți în învățământul de zi care sunt finanțați de la bugetul de stat. Repartizarea numărului de locuri de tabără în cadrul instituției de învățământ superior se face de către biroul senatului, pe facultăți, proporțional cu numărul studenților bugetari de la cursuri de zi. Cererile tinerilor care vor să meargă în tabere se primesc la secretariatele facultăților până la data de 5 decembrie, iar termenul de finalizare de către rectorate a listelor nominale cu beneficiarii de locuri în tabere, este data de 10 decembrie. Studenții își vor ridica biletele de la serviciul social al instituției de învățământ superior sau altă locație stabilită de universitate în perioada 11-14 decembrie.

Studenții constănțeni vor merge la Herculane și Pârul Rece
Pentru Universitatea "Ovidius" Constanța, au fost repartizate 54 de locuri, dintre care facultatea de Litere și facultatea de Științe ale Naturii și Științe Agricole și cea de Fizică, Chimie, Electronică și Tehnologia Petrolului beneficiază de câte cinci locuri. Cele mai multe facultăți au repartizate câte două locuri, iar de la facultatea de Medicină va merge în tabără un singur student. Tinerii vor fi împărțiți în câte două serii, prima fiind așteptată în perioada 20-27 decembrie, iar studenții incluși în cea de a doua serie vor sta în tabără în săptămâna 27 decembrie 2007- 3 ianuarie 2008. Destinațiile în care vor pleca tinerii de la "Ovidius" sunt stațiunile montane Băile Herculane, Voineasa, Pârâul Rece, Zărnești și Covasna.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.68 secunde