60 de copii vin ”Prima dată la mare”, datorită unei inițiative umanitare

10441
2 min citire
60 de copii vin ”Prima dată la mare”, datorită unei inițiative umanitare - x-prima-data-1690285083.jpg
În fiecare an, proiectul „Prima dată la mare” este susținut din resursele proprii ale Asociației „Împreună pentru Viitor” din Constanța, dar care se bucură de sprijinul unor donatori și parteneri care contribuie cu mici sponsorizări.
Declarat oficial drept un proiect de suflet, „Prima dată la mare" este o inițiativă umanitară dedicată copiilor care provin din familiile dezavantajate din comunitate, după cum transmite Mihaela Căruțașu, președintele AIPV. Proiectul are ca scop oferirea unei experiențe de neuitat copiilor care nu au avut ocazia să vadă marea până acum și să aducă bucurie în viețile lor prin această minunată experiență.
Începând cu anul 2018, „Prima Dată la Mare" este proiectul prin care Asociația „Împreună pentru viitor” a adus o rază de soare în sufletele unui număr de 300 de copii, oferindu-le o experiență inedită la malul mării. De aceea, echipa de voluntari și susținători s-a unit pentru a face o schimbare pozitivă și în acest sezon.
Anul acesta, vor veni peste 60 de copii din localitățile: Topolog, judetul Tulcea (26 iulie), Siliștea (16 august) și din Istria  (23 august).
Cei mai norocoși dintre noi își amintesc cu drag și emoție prima lor întâlnire cu marea - mirosul sărat al apei, nisipul fin între degete și valurile jucăușe care ne aduceau zâmbete pe chipuri. Îmi doresc din tot sufletul ca toți cei mici să aibă o șansă, să se bucure de această splendoare a naturii. Împreună, putem face o schimbare în viețile lor și să le oferim oportunitatea să-și întâlnească propriul ocean de visuri. Să dăruim copiilor o experiență care va rămâne mereu în sufletul lor, așa cum rămâne în al nostru acea primă întâlnire magică cu marea", declară Anda Maria Dișea, coordonator proiect „Prima Dată la Mare”, Asociația „Împreună pentru Viitor” Constanța.
Programul va include: transport asigurat pentru toți copiii participanți către locația de pe malul mării; activități recreative și distractive pe plajă, însoțite de voluntari dedicați; jocuri pe nisip și concursuri amuzante; înot și bucurie în apele mării; un mic dejun și un prânz delicios asigurat pentru fiecare copil; surprize speciale pentru a marca această zi memorabilă; vizită la Delfinariu, Intelect parc și plimbare cu Telegondola din Mamaia. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.0517 secunde