90 de olimpici tătari constănțeni au fost recompensați cu vacanțe

591
90 de olimpici tătari constănțeni au fost recompensați cu vacanțe - 90deolimpici-1432744798.jpg

Articole de la același autor

Uniunea Democrată a Tătarilor Turco-Musulmani din România a organizat cea de-a treia ediție a galei de premiere a copiilor tătari care au obținut rezultate deosebite la olimpiadele școlare naționale - faza județeană, în anul școlar 2014-2015.

Ediția de anul acesta a galei "Premiem valoarea, recunoaștem excelența" s-a remarcat, în primul rând, printr-un număr mai mare de elevi premiați comparativ cu ediția de anul trecut. Astfel că, anul acesta, UDTTMR a acordat aproape 100 de premii pentru peste 90 de elevi din județul Constanța, o parte dintre elevi obținând rezultate deosebite la două sau chiar trei olimpiade.

Toți olimpicii premiați au primit câte o diplomă și câte un voucher pentru taberele organizate în vacanța de vară de uniune. Olimpicilor le-au fost alături la festivitatea de premiere familiile, profesorii îndrumători, prietenii, dar și oaspeți de seamă: subprefecții județului Constanța, Ersun Anefi și Levent Accoium, Muftiul Cultului Musulman din România, Muurat Iusuf, Viceconsulul Turciei la Constanța, Ozgen Topcu, reprezentanți ai Asociației Oamenilor de Afaceri Turci Dobrogea și ai Centrului Cultural Turc "Yunus Emre" Constanța.

De asemenea, din partea Inspecto-ratului Școlar Județean Constanța, instituție cu sprijinul căreia este posibilă organizarea an de an a acestui eveniment, a fost prezentă Icbal Anefi, inspector de limba turcă. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.6503 secunde