Ediția jubiliară a Festivalului Internațional de Canto Hariclea Darclée, care marchează împlinirea a 20 de ani de la prima ediție a festivalului, s-a deschis cu un concert inaugural susținut de soprana Adela Zaharia și basul Bogdan Talos, laureați ai Concursului Darclée, acompaniați la pian de Alexandru Petrovici și se va încheia pe 9 august, potrivit Agerpres.
La Ediția Jubiliară a Concursului Internațional de Canto Hariclea Darclée s-au înscris 184 de artiști din Abhazia, Armenia, Belarus, Coreea de Sud, Elveția, Franța, Germania, Grecia, Kazakhstan, Mexic, Polonia, Portugalia, Rusia, Slovenia, Spania, Statele Unite ale Americii, Turcia, Ucraina, Republica Moldova și România.
În cuvântul său, soprana Mariana Nicolesco, inițiatoarea Festivalului Darclee, a subliniat semnificația acțiunii sale în favoarea noilor talente lirice.
"Iată-ne reuniți din nou în numele culturii, în numele artei, în numele muzicii, în numele cântului, pentru a onora memoria legendarei soprane Hariclea Darclée, care debuta chiar pe această scenă în 1881, înainte de a cuceri lumea și, totodată, pentru a transmite marile tradiții ale artei cântului noilor generații. Și sunt cum nu se poate mai fericită văzând rezultatul superb al restaurării, încă în curs, a acestui teatru încântător, pentru care s-au trudit direcția și personalul teatrului, administratori, arhitecți și corpuri de meserii, astfel ca Ediția noastră Jubiliară să se poată desfășura în cele mai bune condiții. Într-o lume în criză, într-o lume a violenței și a decăderii spectacolului de operă, de două decenii încoace noi reprezentăm o oază, un modest dar semnificativ factor de pace în lume și un punct de sprijin vital pentru tinerii artiști care-și caută împlinirea destinului pe scenele lirice", a spus Mariana Nicolesco.
Din 1995 și până în prezent, la Concursul Internațional de Canto Hariclea Darclée de la Brăila și la Cursurile de Măiestrie Artistică, Master Classes, oferite de Mariana Nicolesco, manifestări care se bucură de Înaltul Patronaj al Președintelui României și, mai nou, de Înaltul Patronaj UNESCO, au participat 2.500 de tinere talente din 50 de țări și 5 continente. Din juriul Festivalului fac parte Marco Balderi din Italia — director artistic al Operei din Seul, Baoyi Bi — mezzosoprană, profesor la Opera Center of Central China Normal University, Eugenio Girardi din Italia — scenograf, Josef Hussek din Austria — director artistic al Festivalului de la Salzburg și Consilier al Festivalului de Paște creat de Herbert von Karajan, Stanislaw Daniel Kotlinski din Polonia — bariton, profesor doctor la Academia de Muzică din Gdansk și la Hochschule für Musik und Theater din München; Stephan Poen din Israel — doctor în Medicină și Doctor în Muzicologie, conferențiar pe tema artei lirice, Felix Serraclara din Spania, bariton, regizor, producător de spectacole de operă și organizator de turnee lirice, și Flavio Trevisan din Italia — regizor a nenumărate spectacole de operă de succes în Europa, America de Sud și Asia.