Acestea sunt nominalizările la "Civi-Mateca"
199
Articole de la același autor
Slujba Învierii va fi oficiată și în stațiunea Mamaia
26 Aprilie 2016
Activități comune în aer liber cu elevi din centrele școlare
21 Aprilie 2016
Proiectul "Civi-Mateca", implementat de Asociația Civicul Voluntaris, a ajuns la cea de-a II-a ediție. Pe 17 iunie, la ora 18, va avea loc festivitatea de premiere a laureaților în cadrul unei gale găzduite de Aula Magna a Universității "Ovidius".
Deschis participării tuturor elevilor de gimnaziu și liceu, proiectul "Civi-Mateca" își propune să contribuie la educarea civică a noilor generații de elevi prin folosirea tehnologiei și metode antrenante, de amploare și impact, care să le dezvolte gândirea creativă și critică, implicarea, solidaritatea și responsabilitatea.
Filmele nominalizate sunt: "Ajută Mereu" și "Metronom", realizate de elevi de la Colegiul Național Pedagogic "Constantin Brătescu", "Prietenia" (Școala Gimnazială "George Enescu" Năvodari), "Ispitele Vieții" (Școala Gimnazială nr. 2 Ovidiu), "Respectă-ți aproapele" (Școala Gimnazială "Ion Borcea" Agigea), "File din viață" (Școala Gimnazială nr. 39 "Nicolae Tonitza"), "Strigătul mut al renunțării" (Colegiul Tehnic Energetic), "Sens", "Lăcomie și trădare", "Social-Money", "Încotro" (toate cinci rea-lizate de elevi de la Liceul Teoretic "Ovidius"), "Nu te lăsa victimă" (Liceul Teoretic "Decebal").
Comentează știrea
Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Articole pe aceeași temă
Luni, 06 Iunie 2016
Sâmbătă, 04 Iunie 2016
Joi, 02 Iunie 2016
Marţi, 31 Mai 2016
Miercuri, 01 Iunie 2016
Luni, 30 Mai 2016
Luni, 30 Mai 2016