Acțiuni de voluntariat la Festivalul Șanselor

511
Inspectoratul Școlar Județean Constanța, în colaborare cu partenerii săi educaționali, a dat startul, ieri, la Mangalia, celei de-a XII-a ediții a Festivalului Național al Șanselor Tale.
Din agenda foarte bogată a acestei săptămâni, am reținut câteva dintre evenimentele programate astăzi. La Colegiul Agricol Poarta Albă vor avea loc dezbateri cu titlul "Educația permanentă - Direcții importante de evoluție a activității de formare-dezvoltare a personalității". La Grupul Școlar "Ion Bănescu" din Mangalia elevii au pregătit o acțiune de voluntariat întitulată generic "Târgul de amintiri" și aflat la ediția III-a.
Tot o acțiune de voluntariat au pregătit și cei de la Grupul Școlar de Industrie Alimentară Constanța, generic denumit "A venit Moș Nicolae și pentru copiii nevoiași din comuna Amzacea". La Grup Școlar Energetic Cernavodă, elevii vor fi invitați să ia parte la un studiu de caz pe o temă de foarte mare actualitate: "INTERNET MAI SIGUR".
Elevii ciclului primar de la Grupul Școlar Topraisar vor scoate "Surprizele din ghetuța lui Moș Nicolae", într-un spectacol organizat împreună cu preșcolarii de la Grădinița cu Orar Normal Topraisar.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Marţi, 29 Noiembrie 2011
Stire din Cultură-Educație : De ce ajung elevii să urască școala
Pagina a fost generata in 0.4612 secunde