"Actoria nu iese când nu poți ceda energie"

Iulian Enache, actor al Teatrului de Stat Constanța, este cunoscut publicului pentru numeroasele roluri pe care le-a avut în piese ca "Moartea unui comis voiajor", "Căsătoria", "Cu dragoste, Nicolae", "Unde-i revolverul?" și, cel mai recent, "Terorism". Originar din Slobozia, bunicii săi l-au avut vecin pe Mircea Dinescu, căruia i-a cunoscut foarte bine rudele.

Departe de a fi un boem neînțeles, Iulian Enache s-a integrat cu succes în sfera concretului, deținând o firmă de business personal. Nu se ferește nici de telenovele, fanii genului recunoscându-l în producții ca "Lacrimi de iubire" sau "Băieți buni, băieți răi". A jucat pe majoritatea scenelor importante din țară, dar și în patria teatrului - Anglia - etapă prolifică în cariera sa de actor. A dat cu banul pentru a alege una dintre facultățile Politehnicii, universitate ale cărei cursuri le-a urmat timp pe patru ani, după care a fost admis la IATC. La Constanța a fost repartizat în 1990, moment care a marcat, în viața actorului și a omului Iulian Enache, un nou început.

- Care sunt etapele premergătoare carierei dvs. de actor?

- Debutul meu a avut loc la grădiniță, mai exact la serbarea cu părinții, când am recitat poezii și am jucat rolul Ursului. Mi s-au făcut și niște fotografii, pe care mai târziu le-am văzut. Când recitam, stăteam ca un băț, parcă mi se oprise gulerul de la cămașă în gât, dar în ursuleț eram mai simpatic. Apoi a început să-mi placă când se uita lumea la mine și mă asculta. Am început să prind câte ceva din egoismul pe care îl au actorii atunci când îi fac pe ceilalți să îi urmărească și din plăcerea de a spune niște gânduri. Toate acestea s-au transformat în timp în ambiții, în dorința de a amesteca bucuria scenei cu matematica și fizica, întrucât am terminat Liceul de Matematică al Institutului Național de Fizică de la Măgurele. Ambiția s-a transformat mai târziu în lupta dintre partea tehnică și artistică.

- Ce a urmat după conștientizarea talentului?

- Existau zvonuri că la academia de teatru se intră pe pile, chiar și părinții m-au cam oprit să fac pasul acesta. Atunci, cu o marjă mare de indiferență, m-am dus la Politehnică. Erau sute de candidați. La vizita medicală, am întrebat o asistentă medicală unde să dau. Opțiunile erau Facultatea de Mecanică și Facultatea de Tehnologia Construcțiilor de Mașini (TCM). Eu nu mă hotărâsem pentru ce să optez, îmi păsa mai puțin, era o facultate tehnică, și emoții prea mari nu aveam. Atunci am dat cu banul și am hotărât în fața asistentei ce secție să-mi scrie pe dosar. A fost puțin surprinsă. A picat TCM-ul. Am dat examen, am intrat, mi-am văzut ceva timp de facultate. Din anul întâi m-am apucat de cenacluri, am întâlnit teatrul studențesc "Podul", un teatru considerat semi-profesionist. Pe acolo au trecut foarte mulți actori: Gheorghe Visu, Florin Zamfirescu, Claudiu Bleonț, Claudiu Istodor, Mihai Călin… lista este mare. După patru ani, m-am retras de la Politehnică, am muncit un an, și am intrat, în 1985, din prima, la IATC. În 1990 am absolvit și în același an am ajuns la Constanța, printr-un soi de repartiție guvernamentală.

- Aveți nostalgii legate de viața de actor din București?

- Am jucat în studenție la Teatrul Național, la Teatrul Mic, la "Ion Creangă" și la Odeon. Practic, când am absolvit aparțineam Teatrului Odeon, cu șanse mari să rămân în București, dar mă îndepărtam foarte mult de casă. Nu am putut să rămân în București din cauza unei relații eșuate, și am hotărât să o iau de la capăt în Constanța. Ca actor, viața cea mai puternică și mai semnificativă este la București, oricât am încerca să negăm acest lucru. Eu am bucuria că atunci când mă duc acolo sunt cunoscut, de fiecare dată când mă duc să filmez sunt primit cu bucurie și asta îmi dă mare satisfacție. Dar în acel moment îmi doream foarte mult să lucrez la Constanța.

- Care au fost momentele de vârf care v-au adus împlinire?

- Am avut satisfacția de a juca în Anglia, în Franța și în Belgia, cunoscând fel și fel de ipostaze de a face teatru. În Anglia am făcut un spectacol "With love from Nicolae", un proiect inițiat de Lucian Iancu, pe atunci director al teatrului din Constanța. A ieșit foarte bine proiectul, s-a jucat în Anglia, apoi în România, în 1997 - 1998.

A fost o perioadă în care treceam prin teatru doar ca să mă uit când am spectacol, pentru că jucam în toate. Datorită formării mele am jucat și comedie, și dramă. Joc cu plăcere comedie, dar îmi place foarte tare zona de conflict. Mă deranjează când spectatorul vrea numai teatru accesibil, dar mă bucur când spectatorul nu-și ascunde sentimentele. La Constanța am jucat spectacole și de dramă și de comedie, dar numai la cele de dramă, cu greutate, m-au oprit oamenii pe stradă să-mi spună că m-au văzut. Cred că spectacolele acelea le-au pus probleme. În continuare avem tendința să mergem înainte cu piese acce-sibile, pentru că trăim în epoca televiziunii, din păcate. Este inadmisibil ca din cauza ratingului să vezi numai femei ușoare le televizor, cântăreți ratați, actrițe de două seri care se dezbracă… asta face rating din păcate.

Un alt spectacol în care mi-a plăcut să joc a fost "Revolverul"; am lucrat la el cu Mircea Cornișteanu. Am lucrat foarte relaxat și, în două săptămâni, s-a făcut spectacolul. Relaxarea aceasta, atunci când este dublată de căutările actoricești, generează plăcerea și bucuria jocului. Îndrăgesc mai mult lucrul concentrat decât cel diluat. Un spectacol trebuie făcut în patru săptămâni, indiferent de text. Dar sunt situații și situații. Unii regizori nu pot acționa atât de repede, unele spectacole sunt mai grele.

- Cum vi s-a părut experiența din "Terorism", apropo de spectacole "grele"?

- Eu și cu Felix Alexa am fost colegi de facultate, era mai timid pe vremea aia. L-am reîntâlnit cu mare bucurie, maturizat puternic, cu foarte multe idei pentru teatru, m-am bucurat că în sfârșit întâl-neam un om cu care discutam exact aceeași limbă. Și asta m-a bucurat, mi-a reîncărcat bateriile. "Terorism" este un spectacol la care am lucrat cu bucurie și plăcere. Liniștea și siguranța regizorului

ne-au dat nouă liniște și siguranță, astfel că am lucrat cu plăcere între noi. Felix a funcționat ca un liant. Aici se adaugă și Marius Bodochi, care a avut o deschidere foarte bună.

- Ce categorie de spectacole credeți că va fi abordată în următoarea perioadă?

- Criza se va abate și asupra teatrului, în sensul că nu vom mai avea bani să facem spectacole. Atunci când banii vor fi puțini, ei nu vor fi divizați către cultură. Se vor pune spectacole cu bani mai puțini, iar ceva ce nu costă mult nu are prea mare valoare. Sper, însă, ca în partea a doua a anului să fie mai bine. Ne-am ales meseria aceasta în care nu putem fi pesimiști. Trebuie să fii deschis și să dai energie celorlalți. Actoria nu iese când nu poți să cedezi energie și atunci, ca actor, trebuie să conservi energie și să o aduni, pentru a o putea ceda în spectacol.