Actorii îi ajută pe profesori în relația cu elevii

148
< 1 min citire
Actorii îi ajută pe profesori în relația cu elevii - teatruldestat4-1586847187.jpg
Teatrul de Stat Constanța și Asociația "Dascălii Schimbării" au pus bazele colaborării în folosul comunității constănțene, prin semnarea unui acord de parteneriat. 
Actorii Teatrului de Stat Constanța vor lucra cu profesori care doresc să-și îmbunătățească aptitudinile de comunicare cu "publicul" lor, anume cu elevii, astfel încât din acest proces de învățare a dascălilor să reiasă un câștig pentru procesul de educație din sistemul preuniversitar. 
Parteneriatul dintre cele două entități va veni în sprijinul dezvoltării armonioase a elevilor și profesorilor și al îmbunătățirii, adaptării sistemului educațional la noile generații de copii. 
De asemenea, parteneriatul prevede desfășurarea de activități comune în scopul dezvoltării calității discursului didactic și dezvoltării gustului pentru teatru atât în rândul elevilor, cât și în rândul corpului profesoral.
Implicarea civică a elevilor, promovarea educației non-formale, conștientizarea și identificarea nevoilor elevilor și apărarea drepturilor acestora sunt, de asemenea, obiective pe care parteneriatul dintre teatru și asociație le va urmări. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.0365 secunde