Actorii Teatrului "Căluțul de Mare", la Festivalul de Teatru de la Brașov

256
Actorii Teatrului

Articole de la același autor

Actorii Teatrului pentru Copii și Tineret "Căluțul de Mare" din Constanța vor participa, săptămâna aceasta, la cea de-a cincea ediție a Festivalului Internațional de Teatru pentru Copii "Arlechino - Caravana Poveștilor", de la Brașov. Ei vor prezenta vineri, 31 mai, de la ora 17.00, spectacolul "Lebedele", care se va juca la Sala "Reduta". 


Apoi, duminică, 2 iunie, de la ora 19.00, Asociația "Teen Talent", în parteneriat cu teatrul constănțean, va susține pe scena teatrului de păpuși spectacolul pentru tineret "Coșmarul lui Puck", o adaptare după "Visul unei nopți de vară", de William Shakespeare, regia artistică fiind semnată de actorul Tiberiu Roșu, pe coregrafia Getei Violeta Răvdan. Spectacolul este oferit gratuit, cu ocazia Zilei Internaționale a Copilului.


În distribuție, se regăsesc elevi ai liceelor constănțene. 


În viziunea regizorală actuală, Puck este un adolescent ca toți adolescenții, în preajma vârstei de 18 ani, un tânăr rebel, cu problemele specifice vârstei, cu neîmpliniri, cu frustrări, însă cu dorința de a se schimba. Fricile și temerile lui sunt conservate într-un coșmar ce precede povestea lui Shakespeare "Visul unei nopți de vară". Pe parcursul piesei, foate bine evidențiată este tema imaginației, care se împletește strâns cu aceea a "esenței-aparente" sau "a fi", "a părea". Astfel, dacă oamenii simpli refuză artificiile imaginației, cei rafinați se lasă in voia ei, trăiesc in și prin ea, devenind alții. 
Spectacolul este recomandat copiilor cu vârsta de peste 12 ani. 


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4725 secunde