Acuzații grave de fraudă la repartizarea în licee

427
6
Acuzații grave de fraudă la repartizarea în licee - fraudalarepartizare-1439476461.jpg

Articole de la același autor

Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a declarat în urmă cu puțin timp la B1 tv că din consultarea situației la nivel național a rezolvării cererilor de transfer prevăzută de metodologia de admitere în licee exista județe unde s-a exagerat. La Suceava din 523 de cereri de transfer depuse au fost soluționate 326 și există suspiciuni că s-au acceptat mutări ale elevilor care nu au avut medii de admitere conforme cu specializările. Luni, corpul de control al Ministerului Educației se va afla în alte trei județe unde s-a constatat un număr mare de rezolvări ale transferurilor, respectiv Prahova, Bihor și Brăila. De asemenea, ministrul a mai precizat că în județul Timiș, din cauza organizării frauduloase a examenului de Bacalaureat au fost desfăcute nouă contracte de muncă, lucru care apreciază că se va întâmpla și în Suceava.

La Constanța, conform datelor furnizate de Inspectoratul Școlar Județean, din totalul de 297 cereri de transfer depuse au fost rezolvate 58.

Comentează știrea

social
14 august 2015
verificare

cere doamna jurnalist cine au fost cei 58, nominal... de unde au plecat si unde au ajuns, inmulteste cu x eu si ai o imagine cat de cat

Sindbad
14 august 2015
Iar descoperim apa calda...

Practica e veche, pe langa infiintarea unor clase suplimentare, ca deh, loaza, familia loazei, vrea neaparat la Mircea, Traian sau Ovidius. Si mami, tati, papu, plateste ...sa fie lumea multumita. Sati linistiti, nu se va intampla nimic, e doar furtuna intr-un pahar cu apa.

IOANA
15 august 2015
" IN GLORIE"

Asa se retrage raducu, "IN GLORIE" . A reusit sa aranjeze toate loazele, de la inspectori, directori, fii si fiicele ' prietenilor' aranjati la Evaluarea Nationala de la sfarsitul clasei a VIII-a, la bac, la transferurile de dupa repartizarea computerizata si pana la gradinita.El nu vede comentariile la toate articolele din presa? Crede ca oamenii sunt prosti?La cate scoli trebuie sa se mai sparga buba?Sa plece cat mai repede! Abia astept! Sper sa nu fie adevarate zvonurile ca face tot posibilul sa fie primit in PNL, Bucovala, care acum tace malc, cica vrea sa-si dea demisia la 1 septembrie ca general si sa ramana tot el la butoane. Atunci chiar ca va fi dezastru, iar noi ne vom pierde increderea in toti.

taman
16 august 2015
locuri romi

De ce nu verifica nimeni locurile ocupate de asa zisi romi. Numai turci si machidoni. Ca amărâții nu au știut că pot ocupa locuri la licee de top si se pot integra in societate sa ii ajute si pe ai lor. Astia au făcut fals și uz de fals ca sa ocupe aceste locuri și nimeni nu o sa i demaște că au posibilități materiale și nu se atinge nimeni de ei. Rușine.

romul de serviciu
16 august 2015
romi

Oricum nu aveam note sa intrăm la licee. Astia care au ocupat locurile romilor veneau cu note de 9 si peste. La limita sa intre la liceele bune pe bune.

Un cititor
16 august 2015
Cateva observatii

Pentru autoare: ce legatura are titlul cu restul articolului? Ministrul a vorbit de situatii speciale (rezolvate de comisiile judetene), nu de repartizare in liceu (realizata de minister) si de exagerari (pentru a spune ca a fost frauda trebuie probe). Pentru @social: am cautat lista celor 58, e pe www.isjcta.ro. Greu de crezut ca eleva Teja (prima pe lista) de la Cogealac, media 4,20, a dat x eu ca sa i se aprobe cererea de mutare de la Kogalniceanu la Cogealac! Pentru @taman: "romii" turci si machedoni au primit adeverinte de la Partida Romilor si alte asemenea! Vanzarea acestor adeverinte se face de cand au aparut locurile speciale, se dau in alb, semnate si stampilate, oricui cere si plateste! Sa vedeti ce ar sari tiganii in sus daca s-ar scoate locurile astea!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5142 secunde