Adoptarea certificatului COVID, soluția pentru evitarea închiderii școlilor?

367
Adoptarea certificatului COVID, soluția pentru evitarea închiderii școlilor? - cne1639038004-1640778409.jpg
Principalele obiective asumate pentru următoarea perioadă, anunțate miercuri, 29 decembrie, în cadrul unei conferințe, de către Alexandru Rafila, ministrul Sănătății, s-au numărat evitarea unui lockdown, evitarea închiderii școlilor, dar și reducerea numărului deceselor.

„Insistăm foarte mult în ceea ce privește vaccinarea. Extinderea rapidă a testării în perioada următoare la nivelul cabinetelor de medicină de familie. Sperăm să depistăm cât mai repede persoanele bolnave și ele să beneficieze de tratament.

Utilizarea certificatului covid, o măsură care nu a fost adoptată. E o măsură pe care am fi vrut s-o luăm măcar temporar pentru a gestiona mai bine valul 5. Rămâne de văzut dacă în perioada următoare vom adopta această decizie.

Vrem să evităm un lockdown, să evităm închiderea școlilor și vrem să reducem numărul de decese”, a declarat Rafila.

Asta în timp ce ministrul francez al educaţiei, Jean-Michel Blanquer, a anunţat marţi, conform Agerpres, că elevilor de şcoală primară (între 5 şi 11 ani) care au intrat în contact cu un coleg bolnav de COVID-19 şi care doresc să se întoarcă în sala de clasă li se vor cere "două sau trei teste", în loc de unul, cum se întâmplă acum.
Blanquer a declarat că aceasta, precum şi alte măsuri au fost comunicate luni de Consiliul Extraordinar de Miniştri, pentru a contracara cel de-al cincilea val de pandemie. Totuşi, sunt excluse deciziile drastice, precum închiderea temporară a şcolilor, cu prelungirea vacanţei de iarnă dincolo de data de 3 ianuarie 2022.
„Este o doctrină franceză, urmată de alte ţări, să menţinem şcolile deschise, pentru că nu este vorba despre un lucru banal, este important", a explicat ministrul Blanquer într-un interviu pentru France Inter, cu toate că specialiştii au atras atenţia cu privire la explozia cazurilor de coronavirus în rândul copiilor, care au crescut de 12 ori într-o lună, şi la creşterea numărului de spitalizări.

În orice caz, Blanquer a anunţat că va revizui protocolul sanitar începând cu 3 ianuarie 2022 în şcoli. După o scurtă perioadă de relaxare (luni la rând, descoperirea unui singur elev bolnav ducea la suspendarea automată a orelor în acea clasă, timp de o săptămână), protocolul va fi înăsprit, urmând a fi solicitate două teste negative înainte ca un contact să poată reveni la şcoală.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.5527 secunde