Concurs Alegerea rectorilor a rămas în coadă de pește

257

Articole de la același autor

Reprezentanții Ministerului Educației și cei ai sindicatelor din învățământ, federațiilor studențești și ai Consiliul Național al Rectorilor (CNR) și-au dat acordul final pe pachetul legilor educației, se arată într-un comunicat al ministerului. În urma negocierilor din week-endul trecut de la Costinești, reprezentanții formațiunilor au ajuns la un acord comun în ceea ce privește principiile pachetului legislativ, urmând ca săptămâna viitoare să fie definitivată metodologia pe fiecare capitol în parte.
Potrivit NewsIn, ministrul Educației Cristian Adomniței a declarat că este mulțumit de negocierile privind pachetul legilor învățământului pentru că a ajuns la o înțelegere cu sindicaliștii din învățământul preuniversitar: "Nu spun des aceste cuvinte, dar sunt mulțumit că toate aspectele care erau în suspensie de la întâlnirile anterioare au fost acum reglementate. Ne-am înțeles pe toate principiile discutate până acum", a declarat ministrul Adomniței, după două zile de negocieri pe legea învățământului.
El a mai declarat că există două puncte care trebuie încă dezbătute, respectiv desemnarea conducerii universităților, unde s-a ajuns la o înțelegere cu Consiliul Național al Rectorilor și unde se speră și obținerea sprijinului sindicaliștilor, care nu au fost de acord cu propunerile făcute precum și salarizarea personalului nedidactic din învățământul preuniversitar.

FEN - de cealaltă parte a baricadei
Există și voci care sunt contra legii învățământului. Federația Educației Naționale, care a refuzat invitația participării la întâlnirea din week-end la Costinești refuză în continuare să susțină proiectul de legi propus de Adomniței. "Reamintim că sintagma «sindicate» nu se poate referi și la Federația Educației Naționale care respinge categoric cumulul de inovații aberante reunite sub pretențiosul titlu de "Pachet de legi". Vom continua să milităm pentru elaborarea unui pachet de legi complet care să conțină și Legea salarizării, Legea calității și Legea descentralizării" a declarat președintele FEN, Cătălin Croitoru.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 2.1454 secunde