Alternative la telecomandă

486
"Max și Moritz" ȘI "Madama Butterfly" la Teatrul Național "Oleg Danovski"
Sâmbătă, 19 martie, de la ora 19, este programat spectacolul de balet "Max Și Moritz", pe libretul și colajul muzical al lui Edmund Gleede. Horațiu Cherecheș și Adrian Mihaiu vor da viață celor două personaje alături de Constantin Dragomir, Irina Ganea Mihaiu, Dan Dumbravă, Amalia Mândruțiu, Antoniu Gheorghiu, Gelu Râpă, Ștefan Răuț, Oleg Godoroja, Mihai Pâslaru, Eliza Maxim, Anca Strnad, Delia Luca și ansamblul de balet al Teatrului Național de Operă și Balet "Oleg Danovski". Regia și coregrafia: Peter Markus, punerea în scenă: Igor Kosak și Csaba Kvasz, decoruri: Dorin Gall, costume: Friederike Singer, asistent coregrafie: Monica Cherecheș.
Duminică, 20 martie, ora 19, opera "Madama Butterfly" de Giacomo Puccini va face sală plină, mai ales că distribuția este una specială. Solista din Japonia Akiko Hayakawa o va întrupa pe Madama Butterfly, împreună cu Lucia Mihalache, Ioanuț Pascu, Daniel Stoica, Doru Iftene, Ionela Duma, Marius Eftimie, Laurențiu Severin, Constantin Acsinte, Bogdan Sandu, Răzvan Pap, Cristiana Clenciu. Dirijor: Koichi Inoue, Regia artistică: Ognian Draganov, Scenografie Grigore Gorduz, Asistent regie Sandra Răsvana Cernat, costume Tvetanka Stoinova, regia tehnică: Andrei Ungureanu, Paul Lăcătușu.

"Pescărușul" și "Gâlcevile" pe scena Teatrului de Stat
Pentru acest week-end, Teatrul de Stat Constanța a programat două spectacole din repertoriul său.
Sâmbătă, 19 martie, de la ora 19 din distribuția spectacolului "Pescărușul" de A.P. Cehov vor face parte Dana Dumitrescu, Bogdan Bucătaru, Mihai Sorin Vasilescu, Tamara Roman, Eugen Mazilu, Maria Lupu, Laura Iordan, Adrian Dumitrescu, Lucian Iancu, Cosmin Mihale, Roman Florentin. Regia: Ioan Cărmăzan. Costume: Carmen Pușcariu. Decor: Grigore Pușcariu. Ilustrația muzicală: Camil Dumitrescu. Asistent regie: Dana Dumitrescu.

Duminică, 20 martie, de la ora 19, se reia spectacolul "Gâlcevile din Chioggia" de Carlo Goldoni, în traducerea lui Florian Potra. Vor urca din nou pe scenă Andu Axente, Laura Iordan, Turchian Nasurla, Andrei Cantaragiu, Marian Adochiței, Adrian Dumitrescu, Luiza Toma, Georgiana Mazilescu, Florina Diaconu / Andreea Tutui, Florentin Roman, Cosmin Mihale, Remus Archip, Mirela. Regia: Dana Dumitrescu. Scenografia: Lăcrămioara Dumitrașcu. Light design: Dan Nanoveanu. Mișcarea scenică: Stela Cocârlea. Ilustrația muzicală: Adrian Alexandru.

Spectacole pentru copii
Astăzi, de la ora 10, Teatrul pentru Copii și Tineret prezintă povestea "Cenușăreasa", un spectacol de Daniel Stanciu, pe muzica lui Dicran Asarian îi așteaptă pe copiii cu vârste între 5 și 12 ani.
Spectacolul Anetei Forna Christu "Anotimpuri cu povești", dedicat copiilor cu vârste între 3 și 8 ani, este programat vineri, 18 martie, de la ora 10.30. Ilustrația muzicală: Dicran Asarian.
În week-end, sunt programate două reprezentații cu același spectacol "Sindbad marinarul", în regia lui Cristian Pepino și scenografia Cristinei Pepino. Muzica: Dan Bălan. Sunt așteptați spectatori cu vârsta peste 5 ani, sâmbătă, 19 martie, de la ora 11, și duminică, 20 martie, de la ora 11.
Prețul unui bilet este de 7,5 lei.

Povești despre căsnicie
Librăria Cărturești Constanța, în colaborare cu Active Training și Teatrul Joint, organizează joi, 17 martie începând cu ora 17.30 la un curs practic intitulat "Povești, versuri și note despre căsnicie". Actorii Cătălin Frăsinescu, Doru Bem, Radu Micu și ...o chitară vor vorbi despre .... cum era înainte de căsătorie și cum este după!
O întâlnire relaxantă, o dezbatere savuroasă pornind de la unele dintre fragmentele despre căsnicie din autori precum: Marin Sorescu, Nichita Stanescu, Ion Pribeagu, Eugen Ionescu, Pablo Neruda, Doru Bem, Emil Brumaru, George Cosbuc, Ion Luca Caragiale, Constantin Paraian, Arthur Rimbaud și Florin Bican.
Toți cititorii care vor participa la discuții sunt înscriși la o tombolă și vor avea ocazia să câștige invitații la spectacolul "Clubul Verighetelor", ce se va juca tot joi, începând cu ora 20.00 în Cafe d’Art.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Marţi, 15 Martie 2011
Stire din Cultură-Educație : Spectacole pentru copii
Pagina a fost generata in 1.5922 secunde