Amintiri cu Vasile Cojocaru, proiectate în sala care îi va purta numele

564
Amintiri cu Vasile Cojocaru, proiectate în sala care îi va purta numele - 00780d1b74ca2bbca4e7a7710dacfb2d.jpg
La 40 de zile de la moartea lui Vasile Cojocaru, prietenii, familia, colegii și studenții actorului s-au adunat, sâmbătă, pentru a-i aduce un omagiu celui care le-a fost alături și de la care au învățat lucruri pe care nu le vor uita niciodată.
Astfel, în sala Facultății de Arte a Universității "Ovidius", situată în Căminul Studențesc II, au fost proiectate imagini și videoclipuri înfățișându-l pe actor, înconjurat, în majoritatea cadrelor, de stu-denții săi, cărora le-a dedicat ener-gia sa actoricească și didactică.
După proiecția de amintiri, au luat cuvântul câțiva dintre studenți, care au vorbit despre felul în care Vasile Cojocaru și-a pus, pentru totdeauna, amprenta asupra modului lor de a deveni și de a fi actori: "Suntem, ca actori, dar și ca persoane, produsul domnului profesor, care a stat lângă noi, timp de aproape trei ani, în fiecare zi. Era extraordinar cum ne ierta întotdeauna, ca un părinte. Am fost foarte apropiați de el. Multă lume ne spune că noi nu l-am prins pe Vasile Cojocaru în perioada în care era actor. Dar mie mi se pare că felul în care era domnul profesor reprezenta o desăvârșire a experienței sale de viață. Am primit atâtea lucruri datorită energiei pe care o avea…
Aș putea vorbi și despre bucuria sa de a sta cu noi în fiecare zi, dumnealui era motorul clasei. Am pierdut mult, dar am și câștigat la fel de mult. Cel mai mare regret al nostru este că nu putem să-l bucurăm și noi de felul în care ne-a deschis pentru teatru și pentru viață", a spus Tiberius Stanciu.
Printre cei prezenți la evenimentul omagial au mai fost prezenți Diana Cheregi, Dana Trifan, Clara Ghiuvelechian, Florentin Roman, Dumitru Lupu, Radu Niculescu și Daniela Vitcu Hanțiu, colegi de facultate și de teatru ai actorului.
Sala Facultății de Artă, din căminul II, locul în care Vasile Cojocaru se punea în slujba studenților săi, oferindu-le cu generozitate tot ceea ce știa, va purta numele actorului, pentru ca toți cei care vor desluși tainele teatrului în continuare să-și aducă aminte de marele actor și iubitul profesor.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 2.0459 secunde