"Analele Dobrogei" văd, din nou, lumina tiparului
Articole de la același autor
Medicul-poet Octavian Unc: "Este o nouă disecție, uneori, pe care o realizez cu cuvântul"
06 Decembrie 2019
Profesorii pensionari, în vizorul guvernanților. "Vor lovi și mai mult în învățământ"
12 Decembrie 2019
UMC și provocările anului 2020. Va fi redusă cifra de școlarizare?
13 Ianuarie 2020
Colecție din Jurasic, atracția turistică a Muzeului din Hârșova
09 Decembrie 2019
Primul volum din seria a treia a "Analelor Dobrogei" va fi lansat, în cursul zilei de astăzi, 29 ianuarie, la sediul Muzeului de Istorie Națională și Arheologie Constanța (MINAC).
Precizăm că prestigioasa revistă a avut parte, de-a lungul timpului, de o frumoasă și interesantă evoluție, care a început în anul 1920 și s-a încheiat în anul 1938. Revista a fost ulterior republicată, ca serie nouă, cu prilejul împlinirii a 75 de ani de la apariția primului număr, după care a dispărut, iar, din peisaj. Mai târziu, la începutul anului 2018, directorul instituției de cultură, dr. Sorin Colesniuc, a accentuat importanța pe care o are revista "Analele Dobrogei" și necesitatea republicării ei.
"Am reușit, după șapte ani de absență, să reedităm aceste Anale. Acesta este continuatorul revistelor de cultură ale spațiului dintre Dunăre și Marea Neagră: «Arhiva Dobrogei» (1916, 1919, 1920), «Analele Dobrogei» (1920-1938) și a noii serii a «Analelor Dobrogei», care a fost lansată în anul 1995. Reluând șirul întrerupt al aparițiilor periodice, după un hiatus de șapte ani, prezentul volum acoperă o paletă largă de subiecte legate de evoluția spațiului dobrogean, fiind prezente cercetări asupra istoriei Dobrogei, de la integrarea ei în Vechiul Regat până în perioadă comunistă, studii dedicate unor personalități dobrogene sau care au fost strâns legate de acest spațiu, unor monumente constănțene, precum și studii, subiecte de istorie militară, geopolitică etc.", a precizat dr. Sorin Colesniuc.
Comentează știrea
Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Articole pe aceeași temă
Miercuri, 29 Ianuarie 2020
Marţi, 28 Ianuarie 2020
Miercuri, 15 Ianuarie 2020
Luni, 23 Decembrie 2019
Joi, 19 Decembrie 2019
Luni, 16 Decembrie 2019
Luni, 09 Decembrie 2019
Joi, 23 Ianuarie 2020
Marţi, 17 Decembrie 2019
Miercuri, 11 Decembrie 2019