Arhiepiscopia Tomisului, în DOLIU!

695
1
Unul dintre cei mai mari profesori de teologie sistematică din Biserica Ortodoxă Română a murit aseară, la Constanța. Este vorba despre preotul profesor universitar Dumitru Radu.


Acesta s-a născut în ziua de 29 octombrie 1926, în localitatea Cepari-Cărpiniș, din județul Argeș. A început studiile liceale la seminarul "Negru Vodă" din Curtea de Argeș și le-a finalizat la "Sf. Nicolae" din Râmnicu Vâlcea (1939-1947). A absolvit studiile universitare la Facultatea de Teologie din cadrul Institutului Teologic Universitar din București (1947-1951), continuate de cursuri doctorale, în specializarea Dogmatică. A urmat cursuri la Facultatea de Teologie catolică din Strasbourg și a fost licențiat al Facultății de Limbă și Literatură română a Universității din București. A slujit la biserica "Sfinții Împărați Constantin și Elena" (Bariera Vergului) din București.


A fost profesor de Teologie sistematică la Institutul Teologic Universitar din București (unde a ocupat și funcția de prorector) și la Facultatea de Teologie ortodoxă din Constanța. A fost delegat să participe la diferite întruniri cu caracter ecumenic peste hotare: a șaptea Adunare generală a Conferinței Bisericilor Europene, Congresul profesorilor de teologie ortodoxă de la Atena, întruniri ale Comisiei române de dialog cu Biserica Luterană din Germania și ale Comisiei mixte Internaționale pentru dialog teologic între Bisericile ortodoxă și romano-catolică. A participat la revizuirea textului "Bibliei", ediția 1979. A făcut parte din comisia de întocmire a lucrării "Învățătura de credință ortodoxă" (1978). Sub coordonarea sa a apărut, în anul 1986, volumul "Îndrumări Misionare". 


Dintre lucrările de referință redactate de pr. Dumitru Radu, amintim: "Caracterul ecleziologic al Sfintelor Tainelor și problema intercomuniunii" (București, 1978), "Fundamentele teologice ale fenomenologiei narative" (Constanța, 2005) și "Repede morale pentru omul contemporan" (Craiova, 2007).


Arhiepiscopia Tomisului și corpul profesoral al Facultății de Teologie din Constanța transmit sincere condoleanțe familiei îndurerate.



Comentează știrea

Marius
28 octombrie 2014
Locuri de munca

Oferta noua de locuri de munca! Seriozitate maxima! Contract legal si imediat! Din ce in ce mai multi oameni lucreaza aici! Au fost trimise primele castiguri! Oferim dovada platii! NU e MLM! NU e joc piramidal! Lucrati lejer, ca operator online, 3 ore pe zi, si castigati lunar 300 dolari! Cand doriti detalii, trimiteti textul "Info" la adresa de email: [email protected]

Articole din aceeași secțiune

Luni, 27 Octombrie 2014
Stire din Cultură-Educație : Vine vacanța!!
Pagina a fost generata in 1.4876 secunde