Arhiepiscopul Tomisului e modest. Nu dorește să ajungă patriarh

513
12 min citire
"Vrednic este? Vrednic este. Vrednic este? Vrednic este. Vrednic este? Vrednic este" - acestea sunt cuvintele cu care astăzi se va investi noul patriarh al Bisericii Ortodoxe Române. De mai bine de o lună asistăm la o luptă între tradiționaliști și ecumeniști, o luptă pentru poziții și pentru putere, de implicare a Masoneriei, a partidelor politice. Iar presa abundă de știri și opinii ale specialiștilor în doctrina ortodoxă și scaune patriarhale. Ieri, pe unele site-uri mai îndrăznețe, s-au făcut chiar și pariuri.
Teologii spun că adevărata miză a alegerilor de astăzi o constituie viitoarea linie a BOR, iar evenimentul este unul istoric nu numai pentru biserică, ci și pentru întreaga țară.
Biserica Ortodoxă Română alege, astăzi, pe cel de-al șaselea patriarh, după 41 de zile de la trecerea la cele veșnice a Prea Fericitului Părinte Teoctist, la 30 iulie 2007, ceremonial preconizat să se termine la ora 19.00, potrivit Patriarhiei.
Patriarhul Bisericii Ortodoxe (BOR) este ales de Colegiul Electoral Bisericesc, dintre candidații eligibili propuși de Sfântul Sinod. Alegerea unui nou patriarh, de către Colegiul Electoral Bisericesc, se va face în aceeași zi în care au fost desemnați candidații de către Sfântul Sinod.
Noul patriarh al Bisericii Ortodoxe Române va deveni candidatul propus de Sfântul Sinod care va obține, la votul din Colegiul Electoral Bisericesc, majoritatea, adică jumătate plus unu din numărul voturilor valabil exprimate, potrivit Statutului pentru organizarea și funcționarea BOR.
Patriarhul se alege dintre mitropoliți, arhiepiscopi sau episcopi în funcție, cetățeni români, care "s-au impus în conștiința Bisericii și a societății prin viață curată, cultură teologică, demnitate eclesială, zel misionar și simț gospodăresc".
"Pentru mine, nu mi-aș dori, dar dacă biserica mi-o va cere, nu pot să refuz"
Principalii favoriți ar fi Mitropolitul Moldovei, Daniel Ciubotea, și Mitropolitul Clujului, Bartolomeu Anania. Însă nici IPS Teofan, mitropolitul Olteniei, nu pare scos din joc.
De asemenea, Înalt Prea Sfinția Sa Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, se numără printre ierarhii eligibili la funcția de patriarh și ar putea accede la marea funcție dacă Sfântul Sinod îi va cere acest lucru. "Nu urmăresc să ajung patriarh al Bisericii Ortodoxe Române. Nu pot vorbi despre mine, dar știu că Duhul Sfânt lucrează și, atunci când a pus pecetea asupra cuiva, sigur va fi ales. Toți cei eligibili se află în această situație: mitropoliți, arhiepiscopi, episcopi titulari. Pentru mine, nu mi-aș dori, dar dacă biserica mi-o va cere, nu pot să refuz. Nu mi-am făcut un țel din aceasta".
În jurul Arhiepiscopului Tomisului s-au iscat nenumărate controverse, mai ales odată cu mediatizarea dorinței sale de reactivare a Mitropoliei Dobrogei.
Cererea de reactivare a "celui mai vechi scaun mitropolitan de pe teritoriul României", Mitropolia Tomisului - realizată de un grup de inițiativă reunind peste 300 de profesori, oameni de cultură și credincioși - a fost înregistrată la Sfântul Sinod al BOR încă din 18 septembrie 2002. Însă, reactivarea, deși necesară și argumentată canonic, a provocat rapid o răfuială a unui grupări bisericești cu IPS Teodosie. Mitropolia nu a fost înființată deocamdată, iar unele ziare au fost intoxicate cu dezvăluiri incendiare, conform cărora prin ridicarea lui IPS Teodosie la rangul de mitropolit acesta ar deveni automat patriarh. Arhiepiscopul Tomisului, ce-i drept, s-a dovedit un bun organizator, ridicând în Dobrogea nu mai puțin de 22 de mănăstiri și punând piatra de temelie a numeroase lăcașuri de cult. Recent, i s-a adus acuzația, încă nedemonstrată, ca ar fi fost colaborator al Securității. Însă Arhiepiscopul Tomisului a ieșit rapid în față și a declarat că, deși s-a încercat recrutarea sa de către Securitate, atunci când preda la București, a refuzat acest lucru și, astfel, explică cele câteva notițe existente. IPS Teodosie a mai adăugat că a fost informat telefonic de reprezentanții CSAT că va primi o adeverință că nu a făcut poliție politică și așteaptă să primească și documentul oficial.
Însă Arhiepiscopul Tomisului este acuzat în special că a lăsat politicul să se amestece în treburile bisericii, IPS Teodosie motivând de fiecare dată că pomenile primite în special de la PSD sunt pentru binele comunității locale creștine.
"La ora actuală, este necesară o reformare a BOR, care are nevoie doar de o apropiere cât mai mare de credincioși, în special de cei aflați în situații dificile. Biserica nu are nevoie nici de apropierea de politică. Biserica își are rostul ei, nu merge după curentele politice, pentru că politica este una schimbătoare, iar biserica este aceeași de la întemeiere" - IPS Teodosie
Gheorghe Martin nu vrea modernism în BOR, iar Dorel Onaca nu știe încă pe cine să voteze
Colegiul Electoral Bisericesc, care alege astăzi noul patriarh, la 41 de zile după decesul lui Teoctist, este format din membrii Adunării Naționale Bisericești și ai Adunării Eparhiale a Arhiepiscopiei Bucureștilor și reprezentanți ai instituțiilor de învățământ teologic. Adunarea Națională Bisericească, organismul reprezentativ central al Bisericii Ortodoxe Române (BOR) pentru problemele administrative și economice, este formată din membrii Sfântului Sinod, în prezent în număr de 49, potrivit informațiilor de pe pagina web a Patriarhiei, în frunte cu locțiitorul de Patriarh al BOR, ÎPS Daniel, mitropolitul Moldovei și Bucovinei, și din câte trei reprezentanți ai fiecărei eparhii, doi laici și un cleric.
Iar printre reprezentanții laici ai celor 26 de eparhii de pe teritoriul României în Adunarea Națională Bisericească se numără și ing. Gheorghe Martin și Dorel Onaca, ce vor vota în numele Arhiepiscopiei Tomisului.
Contactat telefonic, ing. Gheorghe Martin, ne-a declarat că, în cadrul adunării, va citi cu atenție CV-urile candidaților și va vota categoric pentru susținătorii tradiționalismului BOR: "BOR trebuie să își mențină lina de tradiționalism, să rămână o biserică cu dragoste față de oameni. Ce înseamnă modernism în biserică? Ce vor să facă?".
La rândul său, Dorel Onaca, ne-a declarat că, în opinia sa, la ora actuală, nu există două tabere care se luptă pentru noua linie a BOR: "Este o singură Biserică Ortodoxă Română, restul sunt vorbe. Nu știu încă pe cine voi vota".
Atribuțiile noului Patriarh
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române este și Arhiepiscopul Bucureștilor și Mitropolitul Munteniei și Dobrogei. Titulatura sa este: "Prea Fericirea Sa, Arhiepiscop al Bucureștilor, Mitropolit al Munteniei și Dobrogei și Prea Fericitul Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române".
El poartă ca semn distinctiv două engolpioane (icoane purtate la gât - n.r.) și o cruce, culion (potcap) și o camilafcă (potcap acoperit cu un vâl - n.r.) albă cu cruce.
În calitate de Întâi Stătător între Ierarhii Bisericii Ortodoxe Române, patriarhul convoacă și prezidează organele deliberative centrale ale Bisericii Ortodoxe Ro-mâne, reprezintă Patriarhia Română în justiție, în fața autorităților și față de terți, personal sau prin împuterniciți legali, întreține raporturi cu celelalte Biserici creștine ortodoxe în chestiunile bisericești. De asemenea, în atribuțiile patriarhului intră și aducerea la îndeplinire a hotărârile organelor deliberative centrale ale Bisericii Ortodoxe Române. Conducătorul BOR este și cel care prezidează colegiul electoral pentru alegerea Mitropoliților, hirotonește, împreună cu alți Ierahi, potrivit Sfintelor Canoane, pe mitropoliți, acordă concedii mitropoliților până la 30 de zile. Totodată, în conformitate cu dispozițiile canonului 11 al Sinodului VII Ecumenic, patriarhul exercită dreptul de devoluțiune (transmiterea averii - n.r.).

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.0295 secunde