Astăzi, aniversarea sopranei Veronica Diaconu

957
< 1 min citire
Astăzi, soprana Veronica Diaconu, fostă solistă la Teatrul Liric (Opera) din Constanța, împlinește frumoasa vârstă de 70 de ani, ocazie cu care îi urăm multă sănătate și la mulți ani! Veronica Diaconu s-a născut la 16 februarie 1941, în Constanța, într-o familie care a ajuns la a patra generație de constănțeni. Absolventă a Conservatorului din Iași, soprana a cântat și încântat, timp de aproape trei decenii, publicul iubitor de operă din Constanța, din țară, din străinătate, dar și turiștii germani care veneau odinioară pe litoralul românesc. A cântat în corul Operei din Constanța pe vremea dirijorului Constantin Daminescu, a urmat Conservatorul, însă a revenit ca solistă pe aceeași scenă.
În prezent, duce o viață retrasă alături de soțul ei, de care o leagă o poveste de dragoste de-o viață. Amândoi sunt legați pe veșnicie de orașul Constanța. Petre Dia-conu, comandant de carieră în "stil vechi" a fost sărbătorit, în 2008, pentru 50 de ani de activitate neîntreruptă în Portul Constanța și 70 de ani de viață. (N.B)

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.0265 secunde