Astăzi, mare sărbătoare religioasă. Obiceiuri de Sfântul Dumitru

651
Astăzi, mare sărbătoare religioasă. Obiceiuri de Sfântul Dumitru - icoana-1540484181.jpg

Articole de la același autor

Astăzi, mare sărbătoare religioasă. Obiceiuri de Sfântul Dumitru

Astăzi, 26 octombrie, creștinii ortodocși îl cinstesc pe Marele Mucenic Dimitrie sau Dumitru, Izvorâtorul de Mir.

Pentru cei care nu știu, în expoziția permanentă a Muzeului de Artă Populară din Constanța se află o superbă icoană pe sticlă. Directorul instituției de cultură, Maria Magiru, a declarat că icoana de mici dimensiuni, cu ramă din lemn, vopsită în brun și verde, a fost pictată în secolul al XIX-lea la Mărginimea Sibiului, unul dintre cunoscutele centre de iconari din Transilvania.

"Sfântul, călare pe un cal brun, cu o armură aurită, este înfățișat ucigându-l simbolic cu sabia pe Lie, gladiatorul preferat al împăratului Maximilian, cel care îi prigonea pe creștini. La realizarea acestei icoane, meșterul a fost folosit din abundență foița de aur. În ajunul acestei sărbători, în satul tradițional se făcea «focul lui Sânmedru», peste care săreau copiii, pentru a fi sănătoși tot anul, și tinerii, pentru a se căsători. Tot în ajun, femeile împărțeau copiilor, seara, la lumina focului, nuci, mere, struguri și prune uscate", a explicat Maria Magiru.

În tradiția populară, se mai spune că Sânmedru și Sângiorz poartă la brâu "cheile vremii", iar cu cheia sa, Sfântul Dumitru închide vara, pe care Sfântul Gheorghe a eliberat-o pe 23 aprilie, și slobozește iarna. De aceea, codrul pe care Sângiorz l-a înverzit primăvara devine, începând cu 26 octombrie, negru, lipsit de frunze. Totodată, se crede că, dacă de Sfântul Dumitru va fi vremea bună, va fi o toamnă lungă și frumoasă. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.9422 secunde