Astăzi, sărbătoarea Sfinților Apostoli Petru și Pavel

649
Astăzi, sărbătoarea Sfinților Apostoli Petru și Pavel - 5ebfa70416c6e41452ddde4ce2b536ac.jpg
Sfinții Apostoli Petru și Pavel se bucură de o cinstire deosebită din partea Bisericii, fiindcă au fost "căpetenii apostolilor" și "lumii învățători", contribuind, prin râvna lor, la răspândirea cuvântului evanghelic în multe părți ale lumii. E greu a tălmăci în grai omenesc vrednicia lor deosebită. Faptele lor minunate covârșesc mintea, iar învățăturile lor, precum și inspiratele interpretări ale slovei revelate, întrec la număr nisipul mării și stelele cerului. Li se potrivesc cuvintele psalmistului: "În tot pământul a ieșit vestirea lor și la marginile lumii cuvintele lor". (Psalm 18, 8). Când Biserica a luat hotărârea de a-i pomeni în aceeași zi, a fost călăuzită de cursul istoric al evenimentelor. Amândoi au fost încununați cu coroana martiriului în aceeași zi, 29 iunie, anul 67.
Dar în afară de coincidența zilei martiriului, Biserica a mai avut în vedere faptul că pe cât de mare este Petru, pe atât de mare este și "Apostolul neamurilor", cel ce s-a convertit pe drumul Damascului. Pe drept li s-au atribuit amândurora calificativele: "raze ale Soarelui celui înțelegător", "prietenii lui Hristos", "luminătorii celor din întuneric", "temelii neclintite ale Dumne-zeieștilor învățături", "căpetenii învățăceilor" ș.a.
Dintre aceste aprecieri, cea mai cuprinzătoare este aceea de "prieteni ai lui Hristos", fiindcă îi înfățișează într-o unitate desăvâr-șită, ca "slujitori ai lui Hristos și iconomi ai tainelor lui Dumnezeu" (I Corinteni 4, 1).
Sfinții Apostoli Petru și Pavel au fost la aceeași înălțime religioasă și morală, neavând alt scop al vieții și activității lor decât a mărturisi pe Hristos, a vesti cuvântul Lui, a fi de folos oamenilor și a-și împăca cugetul lor (Faptele Apostolilor 24, 16).

Hram la Catedrala Arhiepiscopală
Astăzi, Catedrala Arhiepiscopală "Sfinții Apostoli Petru și Pavel" din Constanța își serbează hramul. Zidită între anii 1883-1885, Catedrala Arhiepiscopală "Sfinții Apostoli Petru și Pavel" a suferit deteriorări în timpul celui de-al doilea război mondial, fiind restaurată între anii 1946-1950, în timpul Episcopului Chesarie Păunescu și al Patri-arhului Iustinian Marina. A fost repictată în stil neobizantin cu decorațiuni și motive naționale românești de pictorul profesor Gheorghe Popescu și de Niculina Dona de la Vrancea. Mobilierul a fost executat după desenele arhitectului Ioan Mincu, la Paris, de către casa Andre Dore.
Catedrala adăpostește prețioase moaște ale Sfântului Mare Mucenic Pantelimon, aduse din Orientul Apropiat de către Preotul Dimitrie Popescu în anul 1931, moașele Sfinților Epictet și Astion, desco-perite la Halmyris în anul 2001, moaștele Sfinților Zotic, Atal, Casmasie și Filip, Sf. Antipa de la Calapodești, ale Sf. Stelian, ale Sf. Auxentie, ale Sf. Simeon Stâlpnicul, ale Sfinților Acachie, Ignatie, Eftimie, Mercurie și Paraschevi, icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului (pictată la mănăstirea Durău, în timpul Episcopului Tomisului Gherontie Nicolau, după icoana făcătoare de minuni Prodromița, aflată la schitul românesc din Sfântul Munte).
Începând din anul 2002, Catedrala are și statut de mănăstire.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Joi, 25 Iunie 2009
Stire din Cultură-Educație : Sexting by Loredana Groza
Pagina a fost generata in 2.5637 secunde