Atenție, copii! Concurs cu premii constând în tablete

931
Atenție, copii! Concurs cu premii constând în tablete - google-1347581325.jpg
Google a lansat "Doodle 4 Google", o competiție națională prin care invită copiii să creeze un desen cu tema "România mea este...", desenul câștigător urmând să apară pe pagina de start a motorului de căutare pe 1 decembrie, de Ziua Națională a României.


Concursul de creație se adresează copiilor cu vârste între 6 și 14 ani care urmează cursurile primare sau gimnaziale ale tuturor școlilor din România. 

Copiii trebuie să realizeze un desen cu tema "România mea este...", prin care să exprime ce reprezintă țara noastră pentru fiecare dintre ei.

Desenul marelui câștigător al concursului va apărea, pe 1 decembrie, pe pagina de start a Google România, pentru a fi admirat de milioane de români. Micul artist va primi și un premiu în valoare de 15.000 de lei, iar finaliștii, în număr de zece, vor fi premiați cu tablete. De asemenea, școlile din care provin primii cinci clasați în funcție de voturi vor primi câte o bursă de tehnologie în valoare de 20.000 de lei. 

Copiii pot fi înscriși în concurs de către părinți, învățători sau profesori, respectând regula unui singur desen înscris pentru fiecare copil. Desenele pot fi trimise prin poștă sau e-mail, alături de formularul de înscriere disponibil pe pagina google.ro/doodle4google. Termenul limită de trimitere a desenelor este 15 octombrie. 

Într-o primă etapă, echipa Google România va selecta cele mai frumoase 250 de lucrări din cele înscrise în concurs. Juriul concursului va alege apoi cele mai reprezentative 30 desene. Dintre acestea, primele 10 desene finaliste vor fi alese prin vot public pe site-ul Doodle 4 Google România, iar desenul ce va obține cel mai mare punctaj din întregul concurs va deveni marele câștigător. 

Votul publicului va putea fi exprimat on-line, între 8 și 27 noiembrie, pe site-ul www.google.ro/doodle4google. 

Juriul concursului "Doodle 4 Google România" este format din personalități din domeniul artistic, media și educație: Andreea Esca, Nicolae Alexi, Adrian Boțan, Adrian Brăescu, Medeea Marinescu, Ioan T. Morar și Cătălin Ștefănescu. Din juriu, va face parte și Sophia Foster-Dimino, membră a echipei care se ocupă de redesenarea logoului Google la aniversările pe care Google le sărbătorește la nivel internațional și local. 

Concursul se va desfășura sub tutela Ministerului Educației și cu sprijinul TVR.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Vineri, 14 Septembrie 2012
Stire din Cultură-Educație : Seară de concerte la "Out of doors fest"
Vineri, 14 Septembrie 2012
Stire din Cultură-Educație : Locuință romană, reclădită
Vineri, 14 Septembrie 2012
Stire din Cultură-Educație : Ion Tițoiu s-a mutat din Tomis în Ibida
Vineri, 14 Septembrie 2012
Stire din Cultură-Educație : Prostimea cu diplomă de Bac
Pagina a fost generata in 1.7213 secunde