Au început înscrierile pentru Școala Militară de Maiștri Militari de Marină

353
Au început înscrierile pentru Școala Militară de Maiștri Militari de Marină - 27281667297014866029316028236868-1643796598.jpg
Școala Militară de Maiștri Militari a Forțelor Navale scoate la concurs, pentru anul școlar 2022-2023, 101 locuri pentru Ministerul Apărării Naționale și 19 locuri pentru alte instituții de apărare, ordine publică şi securitate naţională.

Calendarul înscrierilor a debutat marți, 1 februarie, această etapă fiind prevăzută a se încheia pe 10 iunie.

În intervalul 7 martie – 30 iunie va avea loc selecția candidaților, iar între 14 martie și 10 iunie se va desfășura examinarea medicală.

Finalizarea dosarelor de candidat are loc pe 8 iulie.

Examenul de admitere constă într-o probă de evaluare a cunoștințelor la disciplinele Matematică şi Limba engleză, ce va avea loc pe data de 8 august.

Se pot înscrie elevii aflați în ultimul an de liceu şi absolvenții de liceu cu diplomă de bacalaureat şi vârsta de cel mult 28 de ani împliniți în cursul anului 2022.

Pentru ÎNSCRIERE în vederea parcurgerii procesului de selecție și admitere, cei interesați trebuie să contacteze biroul informare-recrutare din cadrul centrului militar de care aparțin cu domiciliul. Numerele de telefon și adresele sunt disponibile aici:  https://bit.ly/3tU6ynb și aici: https://bit.ly/3jLG3vq

 (în funcție de județul/sectorul în care domiciliază candidatul).

Aceleaşi informaţii pot fi accesate şi apăsând aici: www.recrutaremapn.ro/contactbir.php

 

Înscrierea se poate face și online. Întrebați personalul recrutor cum trebuie să procedați, ce documente trebuie să trimiteți și la ce adresă de e-mail.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.2412 secunde