Azi s-a născut Charles Baudelaire

127
Azi s-a născut Charles Baudelaire - azisanascutcharlesbaudelaire-1428594240.jpg

Articole de la același autor

Opera lui Charles Baudelaire, poet francez, născut pe 9 aprilie 1821, continuă să-i provoace atât pe cititorii săi, cât și pe comentatorii operei. Este considerat poetul care a revoluționat întreaga lirică franceză și europeană prin originalitatea volumului său controversat Les Fleurs du Mal ("Florile răului"). Baudelaire va avea o influență puternică asupra viziunilor poetice ale autorilor de mai târziu.

Auguste Poulet - Malassis publică prima ediție din "Les Fleurs du mal". În august, are loc procesul "Florilor răului" cu un rechizitoriu susținut de același procuror care în anul precedent se ocupase de "Madame Bovary". Poetul și editorii sunt condamnați, iar șase dintre poemele care descriau dragostea lesbiană sau vampiri au fost excluse din cadrul volumului. Abia în 1949, interdicția a fost ridicată în Franța. Baudelaire a adăugat, în anul 1861, 36 de poeme noi la această colecție. Florile răului i-au adus lui Baudelaire un oarecare grad de popularitate; scriitori ca Gustave Flaubert și Victor Hugo i-au lăudat poemele. Flaubert i-a scris lui Baudelaire "Ați găsit o cale de a injecta o nouă viață Romantismului, sunteți diferit de toți, și aceasta e cea mai mare calitate". Spre deosebire însă de poeții romantici, Baudelaire se inspira din viața citadină a Parisului. El argumenta că arta trebuie să creeze frumusețe chiar și din cele mai josnice și non-poetice situații. Florile răului l-au transformat pe Baudelaire într-un poet blestemat. În anii '60, Baudelaire a continuat să scrie articole și eseuri ocupându-se de o mare varietate de figuri și teme.

În 1869 a publicat și poeme în proză, care au fost adunate postum în volumul "Petits poémes en prose" (Mici poeme în proză). Prin faptul că a denumit aceste compoziții în vers alb poeme, Baudelaire a fost primul poet care a spart forma tradițională a versificației. În 1862, Baudelaire a început să aibă coșmaruri și temeri, iar sănătatea i s-a șubrezit brusc. A plecat la Bruxelles să țină o serie de conferințe, dar a avut câteva atacuri cerebrale care s-au finalizat printr-o paralizie parțială. În iulie 1866, mama sa îl aduce în Paris și îl internează în diverse sanatorii pentru tratament. La 46 de ani, după o lungă agonie pe 31 august,1867, Charles Baudelaire a murit la Paris. Chiar dacă doctorii nu au declarat-o, moartea sa a fost provocată de sifilis. Posteritatea sa de mare poet era însă asigurată. Poeții timpului Stephane Mallarmé, Paul Verlaine, și Arthur Rimbaud l-au considerat imediat un predecesor. În secolul al XX-lea, gânditori, critici sau poeți celebri cum ar fi Jean-Paul Sartre, Walter Benjamin, Robert Lowell și Seamus Heaney i-au celebrat opera. La noi volumul poetului Tudor Arghezi, Flori de mucigai a fost influențat de volumul lui Baudelaire, Florile răului. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Joi, 09 Aprilie 2015
Stire din Cultură-Educație : Legenda înroșirii ouălor
Joi, 09 Aprilie 2015
Stire din Cultură-Educație : "Scaiul",  la Teatrul de Stat
Pagina a fost generata in 1.4468 secunde