Bacalaureat 2017. Lucrări fraudate, la istorie, candidații eliminați. Cine a scris pe foile elevilor?

208
Bacalaureat 2017. Lucrări fraudate, la istorie, candidații eliminați. Cine a scris pe foile elevilor? - bacalaureat-1499849716.jpg

Articole de la același autor

Echipa de control din cadrul Ministerului Educației Naționale a efectuat, vinery, pe 7 iulie, și luni, pe 10 iulie, verificări la Centrul zonal de evaluare constituit la Liceul Teoretic "Benjamin Franklin" din București, respectiv la centrele de examen organizate la Liceul Teoretic "Goga Ionescu" din Titu și Colegiul Național "I.L. Caragiale" din Moreni (ambele din județul Dâmbovița).


Controlul a avut ca tematică verificarea respectării prevederilor legale privind organizarea și desfășurarea examenului național de Bacalaureat în sesiunea iunie-iulie 2017. Mai exact, verificările au vizat respectarea prevederilor legale privind eliminarea din examen a doi candidați din județul Dâmbovița ale căror lucrări au fost trimise spre evaluare în municipiul București.


"În urma analizei documentelor puse la dispoziție, echipa de control apreciază că cele două lucrări au toate aparențele unor lucrări autentice, redactate de cei doi candidați în timpul probei de examen fără alte intervenții ulterioare, însă prezintă semne distinctive ce constau în scrierile/grafiile total diferite folosite în redactarea lor. Conform art. 56, punctul 5 din Anexa 2 a ordinului de ministru nr. 4799/2010, «înscrierea numelui candidatului pe foile tipizate în afara rubricii care se sigilează, precum și orice alte semne distinctive, care ar permite identificarea lucrării, atrag după sine anularea lucrării scrise respective. Propunerea de anulare se poate face atât în centrul de examen, cât și în centrul de evaluare, de către persoanele din comisie care sesizează semnele distinctive, iar decizia se ia de către președintele comisiei, după consultare cu comisia județeană/a municipiului București»", explică reprezentanții Ministerului Educației.


Prin urmare, echipa de control a menținut pentru ambii candidați măsura eliminării din examenul național de Bacalaureat, sesiunea iunie-iulie 2017, la proba scrisă la disciplina "Istorie", dar a recunoscut notelor obținute de ambii candidați la celelalte două discipline de examen. De asemenea ,a fost anulată pentru ambii candidați interdicția de a participa la următoarele două sesiuni ale examenului de Bacalaureat (interdicție stabilită inițial prin procesele verbale din data de 29.06.2017).


Însă reprezentanții Ministerului Educației nu pomenesc nimic despre cum au putut fi fraudate aceste lucrări, cum s-a procedat, cine a scris pe lucrările candidaților și cum de a fost posibilă această fraudă.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.2946 secunde